High A(l)titude

L-am gasit pe Simone azi dimineata la micul dejun. Manca paine prajita cu ceai, bine ca si-a mai revenit!
Satui de Lhasa, ne-am coborat bagajele nerabdatori sa plecam insa am dat de prima piedica. Acum cateva zile, chiar dupa ce am ajuns, s-a spart aplica din tavan in baia camarazilor. Au tot anuntat la receptie, au venit, n-au venit, iar au venit dar in final nu se rezolvase nimic. Acum fata care face curatenie a raportat problema si cei de la receptie au pretins ca trebuie platita sticla…50 yuani (8 usd si ceva). S-a produs agitatie acolo, au venit mai multi angajati sa participe la neintelegerea in grup. Intr-un tarziu a venit si managerul care statea cu sticla in mana si se mira scotand sunete guturale…stiti voi cum fac asiaticii.
Asa i-am lasat, ne-am urcat in masina si am plecat. Cine stie cand or fi observat. 😀

Am trecut pe la supermarket sa cumparam apa pentru toata calatoria…40 de sticle de 1,5 l. N-am gasit decat 22. 🙂

Ne-am pornit pe drum si incet incet am iesit din Lhasa si apoi de pe autostrada. Am intrat pe o sosea care a inceput sa urce muntii. Masina are niste suspensii cate te ajuta sa simti fiecare denivelare la maxim. Ce usurare in perspectiva drumurilor mai rele care vor urma!
Pustietatea a pus tot mai mult stapanire pe intreg peisajul, din loc in loc mai aparea cate un sat izolat. Casele sunt de fapt niste constructii de forma cubica in care sunt plantate geamuri. In jurul satelor se mai vede cate o pata de ceva verde, un fel de iarba care nu am inteles prea bine cum se numeste, doar ca e buna si la fabricarea berii. Berea Lhasa, din care am tot baut de cateva zile. 🙂
Tot pe langa sate se vad oameni care ara pamantul cu plugul tras de yak.

Curbele sunt tot mai dese si mai stranse, transfagarasanul e minuscul pe langa ce-i aici. Brusc si-a facut aparitia un lac imens, lacul Yamdrok. De un albastru superb, se intinde cat vezi cu ochii pana departe, unde rasare din el un munte alb…ghetarul Karola. Yamdrok e un lac sfant, localnicii nu se apropie de el. In schimb chinezii pescuiesc in lac si probabil vand pesti si tibetanilor!

Am admirat cat am admirat privelistea si ne-am pus iar pe drum. Nu simtim ca suntem la 5000 m, o fi fost buna si perioada de aclimatizare la ceva.
Din loc in loc, politisti in uniforma si adidasi opresc masina si verifica cine stie ce. Ghidul discuta cu ei, le arata acte si apoi plecam mai departe.
Ne-am oprit sa mancam intr-un sat sau orasel care arata cam ca cele din vestul salbatic, cateva strazi drepte de-a lungul si de-a latul si cladiri cubice tibetane cu maxim un etaj lipite unele de altele.
Dupa pauza am ajuns la poalele ghetarului Karola, 6600 m. Am cascat gura si am facut poze si ne-am avantat mai departe in peisajul de-a dreptul selenar. Sau martian, cand culoarea muntelui devine rosiatica. Totul e arid si sterp, ca un desert muntos plin doar de bolovani si stalpi de telegraf. Aproape ca-n imaginile transmise de pe Marte de roboteii Spirit si Opportunity. Doar ca mai apare cate o apa pe ici pe colo. A aparut chiar un capat de lac pe langa care am mers pana am dat de baraj. Dincolo de constructia imensa, langa firul de apa ce serpuia in vale, au inceput sa se zareasca salcii pricajite, apoi ceva mai mari si mai multe, apoi parca si ceva copacei si verdeata. Ne apropiam de orasul spre care ne indreptam, Gyangtse.

Desi ceva mai mare, Gyangtse consta tot in strazi drepte si cladiri tibetane. Hotelul cred ca cea mai inalta cladire de pe aici, are 2 etaje.
Azi nu mai facem nimic, doar maine dimineata, inainte de plecarea spre urmatoarea destinatie, vizitam o manastire aflata in apropiere.
Ne afundam tot mai mult in tinutul in care n-ai ce face decat sa ‘drink beer and enjoy yourself’. 😀

La micul dejun am constatat ca sunt doar cu Melanie, Adi si Simone au ramas sa doarma…ori asa parea atunci.
Dupa ce ne-am adunat toti nu am facut decat sa umblam pe strazi, Jangchup (ghidul) a venit cu noi pana la amiaza. Simone a abandonat in prima jumatate de ora, nu se simte bine deloc.
Ne-am invartit printre tarabe, am constatat pe pielea noastra ca oamenii de aici nu sunt atat de prietenosi ca si nepalezii, se supara si se incrunta imediat ce nu le convine ceva.
Am traversat cartierul musulman, in mijlocul caruia multi barbati cu palarii par ca stau la povesti in mijlocul strazii. Nu-s povesti insa, e modul in care fac ei afaceri…
In strada e plin de tarabe cu tot felul de nebunii, de la ceai pana la unt si carne de yak asistata sub masa de capul animalului a carui carne e expusa.

Am mancat la un restaurant nepalez unde am asteptat 30 min sa se elibereze o masa. De dimineata am simtit simptomele racelii si sangele uscat din nari s-a transformat in muci insangerati asa ca pana a venit mancarea am cerut o cana de apa fierbinte si am baut un fervex. Adi simte mai tare durerea de gat si mesteca deja strepsils.

Pe drum am trecut si pe langa o farmacie in care lucrau cel putin 30 de fete!

Nu puteam rata o poza langa un yak de aur care ne-a iesit in cale 😀

Dupa amiaza am iesit doar cu Adi si am mai dat o raita pe strazi, incepem sa le invatam pe de rost, cred ca am stat suficient in Lhasa. Regulile de circulatie pe aici sunt putin pe invers, masinile au prioritate chiar daca pietonii traverseaza pe trecere. Asa ca trebuie mare atentie si miscari de toreador cateodata ca sa te feresti de soferii chinezi. Am invatat si traversarea in diagonala a unei intersectii mari, printre masini si pe langa politistul (sau militianul) din intersectie.

Lucrurile nu stau bine defel cu Simone, a vomitat pe toate partile toata ziua si nu l-am mai vazut de dimineata. I-a dus Melanie niste orez sa manance dar a facut si febra 38 cu 5. Inca nu se stie daca vor putea pleca la drum dimineata.
Noi inghitim paracetamol si mancam strepsils si speram sa nu ne prinda raceala ori alte boli mai rele.

De dimineata am luat-o de la capat cu manastirile, stiam ca azi urmeaza sa vedem si palatul Potala, resedinta lui Dalai Lama cat se afla in Tibet.
Ne-au schimbat masina pentru ca prietenii nostri americani s-au plans ca nu e buna din cauza ca geamurile incep doar de la nivelul nasului si e greu sa vezi afara. Oarecum aveau dreptate. A venit alta masina dar bucuria a durat exact pana ne-am urcat in ea. Asta e putin mai spalata dar e exact acelasi tip de microbuz si arata la fel inauntru. 🙂
Nu cred ca mai avem ce face, o sa ne aplecam cat traversam Tibetul ca sa vedem cat putem de bine.
Am inceput cu manastirea Drepung, aflata undeva la marginea orasului, o gramada de constructii asezate pe terase una deasupra celeilalte. Ca si celelalte, si asta e plina de statui, cutii si lighene cu bani si cazane unde ard lumanari si in care varsa credinciosii untul pe care-l aduc cu ei. In fiecare incapere este afisat un mesaj care spune cat trebuie platit ca sa faci poze acolo. In sala in care se aduna toti calugarii si sed pe saltele asezate in linie am platit 20 yuani (aproape 4 usd) ca sa pot filma si fotografia. Erau cativa calugari acolo, dintre care doi au golit lighenele cu bani si ii numarau. Localnicii care vin la rugaciune se plimba dintr-o incapere in alta sa-si lase untul la lumanari, ating fiecare colt de perete colorat sau statuie si mormaie binecunoscuta mantra.
Afara e plin de cersetori cu copii mici in brate…pare cunoscut, nu? Unii sunt destul de insistenti si tot striga in speranta ca macar te uiti la ei: ‘Hello! Hello!’. Am o gramada de pungute cu bomboane dar nu le luasem la mine ca mi-am zis ca-s pentru copiii din satele sarace din Tibet.

La 13 aveam programare la palatul Potala, se intra pe ore din cauza ca structura e de lemn si nu ar putea tine un numar nelimitat de vizitatori. Era tocmai bine timp ramas sa mancam ceva. Pana la restaurant Adi s-a relaxat in masina ori a adormit instant. 😀

Din nou ne-am dus la un restaurant cu specific local (inclusiv curatenia) spre disperarea lui Adi. 🙂
De abia la 13:30 am ajuns la Potala, a cam strambat din nas omul de la intrare si si-a batut ceasul cu mana dar ne-a lasat inauntru. Am avut de urcat o gramada de scari pana la intrarea in cladire, se simte ca aerul e rarefiat, toti gafaiau pe scari la deal si cautau umbra. E o gramada de lume, palatul e un fel de Luvru ori Versailles al buddhismului.
Nu a fost voie sa fotografiem ori sa filmam nimic inauntru, am urcat si coborat o multime de scari de lemn, am traversat incaperi pline de statui care mai de care mai mari si mai impodobite, nu stiu cat ar lua sa clarific si sa asez in ordine informatiile despre toate personajele intalnite in manastirile buddhiste. La Potala sunt cateva incaperi in care au stat diversi Dalai Lama, de la al cincilea la al paisprezecelea, tronurile de pe care se adresau calugarilor ori altor musafiri, precum si mormintele lor sub forma de stupa poleite cu aur, in care se afla urnele cu cenusa ramasa dupa incinerare.
Peste toate, e o constructie imensa si spectaculoasa.
Iar atmosfera generala in Tibet e cea pe care o stim cu totii de dinainte de ’89.

Inainte de a ne intoarce la hotel am trecut pe o fabrica de covoare si alte obiecte de artizanat. Foarte frumoase dar pretul pe masura.
Dupa 2-3 ore de odihna am iesit sa mancam, l-am insotit toti pe Adi la un fast food gen KFC unde a mancat in sfarsit ceva. Ne-am mutat iar la un restaurant tibetan sa mancam si ceilalti si acolo am sfarsit ziua, in tot felul de discutii cu partenerii de grup.

Macelarie cu yak…

Nu am reusit azi toata ziua sa scriu pe blog din cauza conexiunii, dar sper sa ma ajute Cristina dupa ce vine de la scoala.
Maine e zi fara program, o sa pierdem vremea prin oras asteptand sa progresam cu aclimatizarea. Inca avem sange uscat prin nari.
Sambata dimineata pornim spre Everest!

Cu mantra asta ne-am trezit, repetata obsesiv sub geamul nostru de trei amarate carora le dadeau trecatorii ceva bani.
‘Nestemata este in inima lotusului’…cam asta ar fi o traducere. Lotusul e floarea sacra in buddhism…
Mantra e scrisa si cantata peste tot, orice buddhist o repeta in nestire numarand bilutele pe siraguri de matanii ori invartind niste cilindri care se afla peste tot si pe care e inscriptionat textul.

De dimineata ne-am dus la manastirea Jokhang, aflata in apropiere. Azi e miercuri si pentru ca in aceasta zi s-a nascut Dalai Lama era mai aglomerat ca de obicei si la intrare ardeau ienupar de nu te mai vedeai de fum. Sute de tibetani veniti din alte parti stau la coada sa intre si sa lase unt sau untura din tot felul de vase (termosuri, borcane, pungi) in locurile unde ard lumanarile.
O parte se roaga in fata manastirii tavalindu-se pe jos si frecand cu ceva pietre plate pardoseala. Toti repeta la nesfarsit aceeasi mantra.
Coada lunga serpuieste printr-o gramada de incaperi in care ard lumanarile iar daca nu se misca destul de repede exista cate un politist al manastirii, imbracat in portocaliu, care le da viteza impingandu-i. S-a revoltat prietena noastra americanca vazandu-l.
Toate incaperile sunt pline de statui si ornamente colorate, toti zeii sau personajele importante din buddhism sunt imortalizati in statui mai mici sau foarte mari. Peste tot sunt cutii ori alte vase in care oamenii lasa bani, modelul cu pomelnice functioneaza si la ei… In alta parte un calugar bate toba si suna din clopot recitand o incantatie in care probabil e pomenit si cel care lasa banii in lighean.

La poarta manastirii Jokhang

Pe terasa manastirii Jokhang…

Dupa ce am iesit de la manastire am trecut pe la supermarket sa ne facem provizia de apa. Se pare ca trebuie sa luam apa tot de aici, cat sa ne ajunga si pentru calatoria spre Everest. Pe drum apa nu e buna si cea imbuteliata e mult mai scumpa si greu de gasit. In toata harababura asta colorata si plina de inscriptii extratereste sunt tot felul de nebunii cu care n-am idee ce s-ar putea face ori cum s-ar putea manca. 🙂

Supermarket

Am vrut sa mancam la un local unde mananca localnicii asa ca ne-a dus ghidul la o crasma gen ‘Cateaua Lesinata’. Locuri nu erau dar rapid au scos mese si tabureti pe trotuar si ne-am putut aseza.
Mancarea a fost buna, doar Adi a ales ceva ce nu a putut manca…dar el pare sa fie mai sensibil…sau afectat de fusul orar 😀

Masa pe trotuar

Dupa asa o masa copioasa ne-am dus la alta manastire, Sera, a doua ca marime din Tibet, celebra pentru dezbaterile dintre calugari. Dezbaterile sunt de fapt un antrenament pentru calugarii tineri, in perspectiva discutiilor avansate la care vor lua parte pe masura ce cresc. Un calugar sta asezat si ii pune intrebari pe diverse teme altuia care sta in picioare in fata lui. Acela raspunde si ca sa accentueze ca are dreptate isi plesneste palmele. Daca nu e raspunsul bun si le plesneste una cu dosul si una cu fata. Sunt foarte agitati si tipa toti de nu stiu cum se aud ce vorbesc.
Tot aici, intr-o incapere mica, langa lumanari care ard in unt, e un calugar cu o piatra mare si plata. Cu piatra ii freaca pe spate pe cei care intra si lasa banii in cutie. E vorba de oameni care au sentimente ori vise rele si vin la calugar sa-i scape de ele. Ce bine ar fi sa mearga asa!

Dezbateri

Cam astea sunt reperele zilei de azi, am vazut sute de tibetani care au venit la manastiri, femei cu parul impletit in doua cozi si barbati intr-una singura, pana si pisi tibetane care aduceau untul in termos chinuindu-se pe tocuri. Cu pielea lor inchisa la culoare si trasaturile mongoloide arata ca incasii, aztecii ori indienii americani. Probabil provin din aceeasi populatie straveche.

E timpul pentru o bere tibetana si o friptura de yak sa mai calmam raul de altitudine si sa grabim aclimatizarea. Lui Adi ii dau si pastile. 🙂

Dupa un zbor cu destule zguduieli de deasupra muntilor Himalaya am aterizat pe aeroportul din capitala Tibetului.
Ne-au preluat chinezii, mult mai organizati si mai ordonati. Cand am crezut ca am terminat cu controalele, am recuperat bagajele si ne indreptam spre iesire au cerut sa deschidem rucsacii si sa scoatem…cartile. Alea de citit, cele de joc nu ii interesau. Nu am inteles pe moment ce-i cu asta dar la masa de alaturi le confiscau unor americani o carte despre Tibet. Pentru ca scrie de Dalai Lama. Degeaba a incercat omul sa spuna ca nu i se pare normal ori chiar sa rupa pagina unde scrie si sa-i dea cartea. Acel material nu trece! Mi-a revenit amintirea comunismului…aici nu e o amintire.

Am dat si de ghid, un baietan destul de plictisit, si de ceilalti din grup. Pana la urma mai sunt doar doi cu care calatorim, un italian si o austriaca ce locuiesc in SUA.
Lhasa e la o ora departare de aeroport, de data asta pe autostrada. Terenul e sterp si muntos dar pe alocuri sunt pete verzi unde au plantat chinezii braduti sau alti pomi ori plante.

Am intrat in oras, chiar arata a oras! E curatenie si arata a civilizatie, departe de nebunia si mizeria din Nepal. Din masina am vazut si palatul Potala, resedinta lui Dalai Lama cand se afla in Tibet. Dupa o scurta oprire la hotel am iesit sa schimbam bani si sa mancam. Unde credeti ca ne-a dus ghidul sa schimbam yuani (cam 6 la 1 dolar) pentru ca erau inchise deja bancile? La un colt de strada la prietenii lui valutisti 😀
Americanii nostri s-au simtit cam foarte inconfortabil cu asta asa ca am renuntat si au scos ei yuani de la bancomat pana maine cand mergem la banca.

Plimbandu-ne pe strazi am vazut ca e plin de soldati care se deplaseaza cate cinci, uneori intr-un pas de semidefilare. Nu e permis sa-i fotografiem. Doi erau cu camere de filmat pe acoperisul de langa terasa unde am mancat. Probabil localnicii trebuie sa vada permanent cata grija li se poarta…
Ne-am invartit si pe stradutele din spatele celor principale. Aici tarabele sunt intinse si se vand si repara de toate in stil nepalez…si rromanesc. 🙂 Carnea de yak e peste tot, atat la restaurant in meniu cat si in magazine, deshidratata si ambalata in pungi vidate. Inca nu am gustat dar si maine e o zi. 🙂

Ne simtim cam ametiti, altitudinea la care am ajuns asa brusc e de 3700 m si chiar ne afecteaza. Sa vedem cum dormim si cum e zilele urmatoare.

Potala Palace

Hello, binecuvantat fie divinul din tine!
Cu accent pe ultima silaba, cam asa suna salutul nepalezilor.

Dupa ce am zacut 6 ore pe aeroport in Bahrain in mijlocul lumii arabe am ajuns in sfarsit in Nepal. Au fost suficiente cateva ore in mijlocul lor ca sa realizam ca arabii sunt cu totul alta lume. Majoritatea imbracati cu cearceafuri albe, mai curate sau mai murdare, dupa posibilitatile fiecaruia probabil, cu nevestele impachetate in haine negre, misunau incaltati in slapi ori zaceau desculti pe si pe sub scaunele aeroportului…

Tranzit Bahrain…

Am mai zburat 5 ore spre Est, in harta afisata pe monitoarele avionului era permanent afisata, pe langa traiectoria avionului, directia si distanta la care se afla Mecca. Ca sa nu fie probleme de orientare pt oricine vrea sa se roage cu fata in partea in care trebuie…
Dupa aterizare si formalitatile pt viza am iesit din aeroport sa cautam persoana care trebuia sa ne astepte. Nu era acolo si am avut ocazia cateva minute sa vedem cum soldati cu niste arme lungi cat ei se plimbau amenintator in jurul terminalului. Nu aveam voie sa stam degeaba pe trotuar, a trebui sa intram pana cand am dat si de ghidul care a zis ca a fost derutat de nu stiu ce orare de zbor. O multime de bruneti se agitau in zona aeroportului oferind fiecare taxi, cazare si mai cine stie ce. Ne-am urcat si noi in masina si soferul s-a avantat in jungla strazilor. Se merge pe stanga ca si regula de baza, in rest pare sa nu existe nici o regula. Toata lumea claxoneaza, sunt multe motociclete si scutere care se strecoara mai usor prin nebunia de pe strada. Nu am vazut decat o intersectie cu un politist, semafoare nu, nimeni nu semnalizeaza. Mai sunt pietonii si chiar vacile si viteii care isi cauta si ei drumul tot pe aceleasi strazi.
Cred ca mi-e plina mintea de prejudecati si incerc sa ma scap de ele insa zona Dedeman din Alba e lux pe langa cum stau lucrurile aici.
Semnal la telefon nu este, spune ghidul ca dureaza si doua zile uneori pana se conecteaza…poate voi putea incarca ceva pe blog de la receptia hotelului, exista doua calculatoare acolo pentru oaspeti.
Deocamdata sforaim unii dintre noi, altii scriu pe telefon 🙂

Din masina…

…

Semnal la telefon tot n-am capatat dar m-am conectat la reteaua wi-fi a hotelului, bine ca exista si asta. Nu pot vorbi dar pot scrie.
Curentul s-a luat, am aflat ca se ia 12 ore pe zi, 6 ziua si 6 noaptea, nu are suficienta putere sistemul lor energetic. Nici nu are cum sa aiba…somajul e 66%.
Am mancat mancare traditionala, seamana cu aia indiana, orez si chestii picante si uleioase pe care ghidul le-a halit in modul traditional dar gretos – cu mana prin blide adica. 12 dolari pentru 3 persoane.

Papa traditionala…

Am umblat apoi cateva ore prin oras si pe la cateva temple, unul plin de maimute. E o mizerie si aglomeratie de nedescris, nu stiu cat am putut surprinde in pozele facute cu telefonul, mai multe am facut cu aparatul, o sa mai rafinez eu paginile si imaginile dupa ce ne intoarcem.
Imaginati-va un card nesfarsit de motorete, scutere si masini trecand claxonand printre oameni pe stradute inguste cat holul vostru de acasa.

Altfel, ne-a dat ghidul o multime de informatii despre zeii si stramosii locurilor, nu am putut inregistra nici o mica parte: Buddha, Shiva, Vishnu si chiar Hanuman, zeul maimuta. La ora locala 16 am intrat intr-un templu-palat unde s-a aratat la geam Kumari, zeita in viata, o fetita de 6 ani descendenta din vechea familie regala. Dupa ce creste o alta ii va lua locul, dupa o alegere atenta. Isi traieste viata in incaperile alea si nu se marita ca sacrificiu pentru nu stiu care zeita. Poze nu a fost voie sa facem.
Cred ca prea mult timp acorda venerarii zeilor in loc sa puna mana mai serios sa faca ceva concret ca sa progreseze. In fata cladirii politiei este o statuie imensa a zeului adevarului si e o practica obisnuita sa duca infactorii acolo sa-i sperie si sa-i determine sa marturiseasca. Banuiesc ca multe alte lucruri merg la fel pe aici.

Calendarul traditional din Nepal se afla cu 56 de ani inainte…asa ca suntem acum in anul 2068.
Namaste! Salutari din viitor!

Rugaciune…

Templul maimutelor…

Am ajuns deja pe Everest…sau langa el! 😀

Eveberest!

Am ajuns abia la Frankfurt, aici avem o escala de 3 ore, urmeaza una si mai si de 6 ore in Bahrain.

Ieri, cand am facut bagajele, nu am gasit un briceag multifunctional pe care-l primisem de ziua mea. Am primit doua si pe ambele voiam sa le iau cu mine…am gasit doar unul, pe cel care-l aveam in rucsac atunci cand ne-am pierdut pe munte de 1 mai nu l-am mai gasit. Asa ca am pus doar un briceag. In bagajul de cala, asa cum e regulamentar.

Am dormit 3 ore la hotel langa aeroport in Budapesta, inainte de 4 eram gata ca venea taxiul sa ne duca la terminal. Avionul pleca la 6.
Ne-am scapat cu destula greutate de rucsacii mari, a tot procesat fata de la check-in zborurile si rutele pana ne-a dat in sfarsit biletele de imbarcare. Am pornit apoi sa zburdam despovarati si fericiti doar cu rucsacii mici. La hotel i-am spus lui Adi sa nu-si puna cosmeticele, ori ce substante mai foloseste el, in bagajul de mana. N-a ascultat.
Am intrat fiecare pe cate o linie de verificare si eu eram mai atent la el sa vedem ce va face cu lichidele cand vad ca rucsacul meu e deviat pe alta banda dupa ce a iesit din scanner. Il intreb pe ala care manevra daca e totul ok. ‘No, it’s not ok!’
Va trebui sa-mi verifice bagajul. Atunci m-a ajuns revelatia. Briceagul, futui! M-am dus spasit spre ala inca sperand ca o fi altceva. Am vrut sa-l ajut sa-mi scoata din rucsac insa mi-a zis ca el controleaza, sa-mi iau mainile 🙂
Dupa ce scos cam tot l-am intrebat ce nu e in regula si mi-a aratat pe scanner. Ce sa vezi? Briceagul meu multifunctional cu lama ascutita, patent, fierastrau si pila se lafaia pe undeva pe acolo. Deja m-am vazut la interogatoriu si ma gandeam ca nu mai plec nicaieri.
L-a scos si mi-l arata triumfator parca sa pricep ce arma periculoasa a descoperit…m-am apucat sa-i explic ca a ramas acolo din greseala si nu am stiut de el. A fost rezonabil totusi si mi-a zis ca nu ma pot duce cu el mai departe 😀 Bineeee, da’ nu ma arestezi?!!?
A trebuit sa las unealta acolo, imi pare rau Cristi si Cristina, o sa iau altul sa-l inlocuiesc 😦
Pana mi-am inghesuit lucrurile inapoi in rucsac a aparut altul care invartea briceagul in mana si m-a intrebat cum procedez. Cum draq sa mai procedez? Va trebui sa-l las aici! A parut satisfacut, cred ca si-a gasit multifunctionalul meu alt stapan 😦
Intre timp am inceput sa-l aud si pe Adi cum se plange ca i-au confiscat substantele parfumate 😀

Am fost vamuiti se pare, pentru mine cel putin cred ca putea fi mai rau si sa se termine toata excursia inainte de a incepe.

Bagajele cele mari le-am vazut pe geam urcand in avion la Budapesta, sa speram ca ajung pana la destinatie.

Bagajele vin…

Fum in cusca