High A(l)titude

De dimineata am luat-o de la capat cu manastirile, stiam ca azi urmeaza sa vedem si palatul Potala, resedinta lui Dalai Lama cat se afla in Tibet.
Ne-au schimbat masina pentru ca prietenii nostri americani s-au plans ca nu e buna din cauza ca geamurile incep doar de la nivelul nasului si e greu sa vezi afara. Oarecum aveau dreptate. A venit alta masina dar bucuria a durat exact pana ne-am urcat in ea. Asta e putin mai spalata dar e exact acelasi tip de microbuz si arata la fel inauntru. 🙂
Nu cred ca mai avem ce face, o sa ne aplecam cat traversam Tibetul ca sa vedem cat putem de bine.
Am inceput cu manastirea Drepung, aflata undeva la marginea orasului, o gramada de constructii asezate pe terase una deasupra celeilalte. Ca si celelalte, si asta e plina de statui, cutii si lighene cu bani si cazane unde ard lumanari si in care varsa credinciosii untul pe care-l aduc cu ei. In fiecare incapere este afisat un mesaj care spune cat trebuie platit ca sa faci poze acolo. In sala in care se aduna toti calugarii si sed pe saltele asezate in linie am platit 20 yuani (aproape 4 usd) ca sa pot filma si fotografia. Erau cativa calugari acolo, dintre care doi au golit lighenele cu bani si ii numarau. Localnicii care vin la rugaciune se plimba dintr-o incapere in alta sa-si lase untul la lumanari, ating fiecare colt de perete colorat sau statuie si mormaie binecunoscuta mantra.
Afara e plin de cersetori cu copii mici in brate…pare cunoscut, nu? Unii sunt destul de insistenti si tot striga in speranta ca macar te uiti la ei: ‘Hello! Hello!’. Am o gramada de pungute cu bomboane dar nu le luasem la mine ca mi-am zis ca-s pentru copiii din satele sarace din Tibet.

La 13 aveam programare la palatul Potala, se intra pe ore din cauza ca structura e de lemn si nu ar putea tine un numar nelimitat de vizitatori. Era tocmai bine timp ramas sa mancam ceva. Pana la restaurant Adi s-a relaxat in masina ori a adormit instant. 😀

Din nou ne-am dus la un restaurant cu specific local (inclusiv curatenia) spre disperarea lui Adi. 🙂
De abia la 13:30 am ajuns la Potala, a cam strambat din nas omul de la intrare si si-a batut ceasul cu mana dar ne-a lasat inauntru. Am avut de urcat o gramada de scari pana la intrarea in cladire, se simte ca aerul e rarefiat, toti gafaiau pe scari la deal si cautau umbra. E o gramada de lume, palatul e un fel de Luvru ori Versailles al buddhismului.
Nu a fost voie sa fotografiem ori sa filmam nimic inauntru, am urcat si coborat o multime de scari de lemn, am traversat incaperi pline de statui care mai de care mai mari si mai impodobite, nu stiu cat ar lua sa clarific si sa asez in ordine informatiile despre toate personajele intalnite in manastirile buddhiste. La Potala sunt cateva incaperi in care au stat diversi Dalai Lama, de la al cincilea la al paisprezecelea, tronurile de pe care se adresau calugarilor ori altor musafiri, precum si mormintele lor sub forma de stupa poleite cu aur, in care se afla urnele cu cenusa ramasa dupa incinerare.
Peste toate, e o constructie imensa si spectaculoasa.
Iar atmosfera generala in Tibet e cea pe care o stim cu totii de dinainte de ’89.

Inainte de a ne intoarce la hotel am trecut pe o fabrica de covoare si alte obiecte de artizanat. Foarte frumoase dar pretul pe masura.
Dupa 2-3 ore de odihna am iesit sa mancam, l-am insotit toti pe Adi la un fast food gen KFC unde a mancat in sfarsit ceva. Ne-am mutat iar la un restaurant tibetan sa mancam si ceilalti si acolo am sfarsit ziua, in tot felul de discutii cu partenerii de grup.

Macelarie cu yak…

Nu am reusit azi toata ziua sa scriu pe blog din cauza conexiunii, dar sper sa ma ajute Cristina dupa ce vine de la scoala.
Maine e zi fara program, o sa pierdem vremea prin oras asteptand sa progresam cu aclimatizarea. Inca avem sange uscat prin nari.
Sambata dimineata pornim spre Everest!