High A(l)titude

Dupa o lunga perioada de tacere Simone si Melanie au dovedit ca inca mai exista.
Ne-am inteles sa partajam niste foldere pe Dropbox si sa incarcam in ele toate pozele si filmarile.
Deocamdata nu am primit de la ei decat putine poze…dar mai am rabdare. Sper sa nu mai treaca alte cateva luni 🙂
Incarc aici cateva dintre ele…au revenit brusc toate amintirile…de fapt nici nu plecasera vreodata…

Copii si Skittles 🙂

Jumatate eu…restul Everest!

Cortul nomad…parca nu-mi amintesc sa fi fost atat de cald.

Pregatirea psihologica inaintea turei cu motorul tibetan 🙂

Nu mai parea atat de cald…si aerul parca lipsea tot mai mult…

Zeci de diiinti!!! 🙂

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2012 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

600 people reached the top of Mt. Everest in 2012. This blog got about 3,500 views in 2012. If every person who reached the top of Mt. Everest viewed this blog, it would have taken 6 years to get that many views.

Click here to see the complete report.

Am primit recent inca un mail de la Krishna, ghidul pe care l-am avut in Nepal.
Omul se pregateste sa-si inceapa business-ul pe cont propriu, pana acum a lucrat pentru o anumita companie.
Pentru cei pasionati de munte, Nepalul e un loc care merita vizitat. Nu e musai sa ataci Everestul, sunt multe alte atatea varfuri peste 6000 m care pot oferi aceeasi satisfactie…cel putin la inceput 😀
Si nu e vorba doar de munte…
Aruncati o privire aici sa vedeti cateva lucruri si la ce costuri le ofera compania respectiva. Krishna poate va avea preturi si mai mici. Si candva poate ne putem strange un grup care sa paseasca pe Himalaya…
Nu vi se pune nimic in miscare vazand toate astea? 😀

http://trekinepal.com
—————————————————————
Respected My friend Cristian
Namaste sir! i hope every thing fine, many greetings from nepal my friend, i am very proud of this greetings you bouth are only friend from your country for me, and you are so kind thanks god,
I Must work with the company for untill december 2012, then i must work with my own , how i can sucess or not my friend i already give to some one for web page to make for my work mountaineering adventures , please incase if i need your valuable support please can i let you know ? thanks sir, please i am looking forwards from you wish you be healthy and happy
yours sincerly
krishna
guide of adventures
—————————————————————

Ulterior am primit si cateva poze de acum cateva luni cu explicatia “ANNAPURNA CIRCUIT (THORANGLA PASS 5416mt height)”…

M-am razgandit! Nu mai schimb pozele, ci incarc tot ce pot intr-o mare gramada. Daca am timp o sa le comentez pe fiecare…imi va lua un an.
😀

Le puteti vedea aici…

Ne-am trezit cu noaptea in cap sa mergem la aeroport. La 5:15 eram acolo, la ora aia nu e trafic deloc.
Am asteptat ceva mai mult decat trebuia, vremea nu era inca potrivita pentru zborul pe deasupra muntilor.
Cat am stat in aeroport am vazut tot felul de personaje, inclusiv un olandez imprastiat care lucreaza in Dubai si care a avut ceva oferta speciala de zbor si a venit cateva zile in Kathmandu. Ne-a povestit ca ieri, cum a ajuns, a si dat intr-un bar peste un arab care fuma hasis, asa ca a fumat si el si deja a fost ‘stoned’ din prima noapte aici. 😀
Zborul nu a durat mai mult de o ora, toti pasagerii au trecut prin rotatie prin cabina pilotilor ca sa poata filma. A fost spectaculos dar am crezut ca vom zbura mai aproape de Everest.

Everest din avion…

In cabina…

Ne-am intors in Thamel (cartierul in care stam) si am mai tras o portie de somn dupa micul dejun. De data asta stam la ultimul etaj si avem iesire la terasa de pe acoperis. 😀
La amiaza a venit Krishna, cel care ne-a fost ghid la primele zile in Nepal, si ne-a aratat o gramada de poze din calatoriile lui prin Himalaya. Foarte impresionante, te fac sa vrei in clipa aia pe munte. Isi face propria companie, asa ca vom stii la cine sa apelam pentru ture pe muntii astia, daca avem vreodata dorinta si posibilitatea. Iau pozele pe dvd. Mi le aduce maine.

De acum nu mai facem chiar nimic, doar umblam prin oras si cascam gura la lumea pestrita de aici. Si probabil mai intra cateva beri Everest pana plecam…

E maine…si ploua…
Aseara ne-am intalnit cu familia italo-austriaco-americana, goodbye meeting.
Ei pleaca ceva mai devreme, isi continua calatoria spre Sri Lanka, apoi Tanzania cu Kilimanjaro si Zanzibar si apoi Europa si abia spre toamna se duc in sfarsit acasa.
Atunci o sa pot descarca si pozele ce le-au facut ei cu aparatul mai sofisticat.

Restul grupului 🙂

Noi o sa strangem bagajele si de la amiaza vom sta pe unde putem pana seara cand mergem la aeroport.
Cercul se inchide, zburam inapoi, intai in Bahrain, apoi Frankfurt si Budapesta. Dupa care urmeaza mult asteptatul drum cu masina. 😀

In perioada urmatoare o sa inlocuiesc pozele de pe blog ori o sa adaug si altele si poate mai completez sau corectez cate ceva, dupa cum imi aduc aminte. 🙂

A fost bine, a fost extraordinar, acum ne intoarcem in lumea de care ne-am rupt pentru ceva vreme…

Dupa ce ne-am saturat (pe moment) de admirat varful varfurilor am coborat de la base camp la corturi. Si de aici se vede la fel de bine Everestul. Am povestit cu proprietarul cortului in care stam si am descoperit ca are o motoreta afara. Asa ca hai la drive test cu motorasul chinezesc. Ne-au trebuit cateva minute sa ne prindem de diferentele fata de alte motoare si am facut apoi ture prin tabara. Simone e mare motociclist, a calarit motoare de viteza cat statea in Italia.
Au inceput sa vina tot felul de localnici in povesti, parca suntem intr-un sat. 🙂
Melanie a vrut sa-i impleteasca si ei parul cum si-l fac fetele din Tibet si s-a ales cu doua cozi impletite cu fire colorate si legate ca o coronita in jurul capului. I-am dat fetei care i-a facut parul tot ce mai ramasese din pungile de Skittles. 😀

Cand ne-am bagat in sacii de dormit sa ne punem la somn au inceput sa vina musafiri unul dupa altul. Gatise asta la care stateam oaie si mancau cu totii. Noi stateam in saci si ii numaram. 😀
Desi s-au potolit la un moment dat si s-au dus la casele lor, noaptea a continuat sa fie agitata. De doua ori s-au auzit bubuieli in usa si au intrat cate doi indivizi cu lanterne care pareau ca ne numara. Habar n-am nici eu si nici cei de acolo cine erau si ce cautau.

De dormit n-am dormit prea bine, toata noaptea am cautat sa inghit aer. La 7 dimineata eu si Melanie ne-am ridicat sa facem poze cu razele rasaritului pe Everest. Era frig rau, pana si in cort apa a inghetat la suprafata in paharele ramase pe masa. Cand ne-am intors l-am trezit pe proprietar sa faca focul. S-a ridicat somnoros si a pregatit cateva bucati de balegar de yak cu care l-a aprins. Si tot cu acelasi balegar se si intretine focul. 😀

Ne-a facut la fiecare cate o clatita groasa, ceai verde cat cuprinde si eram gata de plecare. As mai fi stat, de fapt as urca si mai sus. 😀
Nu stiu cum urca unii fara oxigen pe varf, cand orice efort te face sa scoti limba si sa n-ai destul aer.
La plecare am fofografiat si banner-ul ‘hotelului’. 🙂

Putin mai jos de tabara de baza se afla manastirea Rongbu, asezata la cea mai mare altitudine din lume. Aici am reusit sa fotografiez, pe langa calugarii si calugaritele care ieseau de la rugaciune, si o statuie din cele care se afla cu miile in manastirile din Tibet.
Tot aici, in fata manastirii si sub Everest, si-au asezat corturile cativa ciclisti veniti sa pedaleze in conditii de aer rarefiat.

Cu varful in spate, coboram pe unde am si venit. Doar ca soferul are ideea sa mergem pe o scurtatura. Nici n-a apucat bine pe ea ca n-a putut urca pe un pod, ceea ce i-a facut pe americani sa se agite si sa apara anumite tensiuni. Soferul s-a imbufnat iar si a dat sa o ia inapoi fara sa spuna nimic dar dupa cateva parlamentari a ramas sa mergem pe unde s-a gandit el, daca il tine masina.
Masina a rezistat, cu toate trosnetele si salturile pe care la facea pe drumul accidentat. Si noi la fel cu ea. Cel putin am avut parte de o priveliste deosebita de cea de la urcare.

Am ajuns la locul unde trebuia sa petrecem noaptea, dar ziua era departe sa se sfarseasca. Oboseala cred ca se aduna tot mai mult pentru ca nemultumirile sunt ceva mai dese si il pun in incurcatura pe ghid. Hotelul in care trebuia sa stam nu arata defel bine si se ia decizia sa mergem pana in orasul in care trebuia sa ajungem doar maine dupamasa, Zhangmu. Am mai mers cateva ore coborand continuu printr-un peisaj din filmele chinezesti. Parca in fiecare clipa asteptam sa sara de pe o stanca sau din varful unui brad Sora 13 ori Biciul Fermecat ori alt zburator kung-fu imbracat in hainute colorate si incaltat cu mocasini super flexibili.
Am coborat cam brusc la ceva peste 2500 m, eu nu mai aud aproape defel, parca sunt intr-un avion ce vine la aterizare.
Orasul e asezat de-a lungul unor serpentine, am gasit cazare, dar cat am stat seara la masa ne-am hotarat sa nu mai stam aici inca o zi. Asa ca, dupa cateva telefoane date de ghid la agentie si de noi in Nepal, ne vom prezenta maine la granita. E la doar 8 km de aici si la 4 ore de Kathmandu.
O sa stam acolo 2 zile pana cand ar trebui sa zburam in jurul Everestului si apoi spre casa.
Poate ii mai prindem si pe baietii aia la Irish Pub! 🙂

Azi am pornit mai devreme putin, drumul care ne asteapta pana la Everest Base Camp e destul de lung si neasfaltat. Sunt ceva mai mult de 90 de km, doar curbe.
Inainte de intrarea pe respectivul drum am oprit din nou pentru verificarea actelor. Pe langa 50 de pagini cu vize, permise si stampile pe care le tine ghidul, a trebuit sa prezentam si pasapoartele. Baiatul ala soldat era cred disperat sa nu greseasca pentru ca se misca pe cat de incet putea. Ne-a cautat pe fiecare pe lista cu cetatenii din nationalitatea respectiva care detin viza. Cand ne gasea era multumit si desena o bifa mare pe numerele noastre de pasaport din lista data de ghid.

Am inceput sa urcam pe serpentinele nesfarsite si masina, asa cum am banuit, isi face treaba perfect. 😀 Ne arunca in sus, isi scutura geamurile si vibreaza de cred ca nu ne mai oprim din zgaltait nici dupa ce coboram. Tactica e ca trebuie mers mai repede cu o astfel de masina ca sa nu se simta asa tare zgaltaielile. Bun plan! 😀

Dupa cateva zeci de km am ajuns intr-o trecatoare, la altitudine de peste 5000 m, de unde incepe sa se vada lantul muntilor Himalaya. Si Everestul! Qomolagma in limba si in inscriptiile tibetane.Sunt ceva nori care ne impiedica sa-l zarim cum trebuie dar daca asteptam mai tot apare cate o parte sau chiar varful.

Dupa pauza pentru poze incepem sa coboram. Trecem prin sate, toate arata la fel, unele insa par niste oaze in mijlocul desertului asta muntos.

Ne-am oprit intr-unul mai rasarit pentru ca se facuse ora mesei. Nici n-am coborat bine din masina ca au tabarat pe noi copii cerand ceva in limba lor. Cand am scos Skittles din buzunar numai ca nu m-au doborat. Au impartit totusi pungile cu bomboane si am vazut ca le-au dat si altora care aparusera mai tarziu. Le luau si le bagau in buzunare.
Am mancat intr-un restaurant local, ce a ramas nemancat a venit un copil si a adunat intr-o punga.
De cand am ajuns in Tingri bem intr-una cei verde la fiecare masa sau popas, ne pun cateva frunze de ceai in cana apoi toarna apa fierbinte si o umplu de cate ori se goleste. Cica face bine la altitudinea asta. Si e gratis. 🙂

Drumul a continuat si dupa masa, au mai fost cateva puncte de verificare. La unul dintre ele, cat asteptam, soferul a aruncat o doza de suc pe geam exact inainte sa porneasca. Prietenii nostrii americani au luat atitudine si Simone i-a spus ghidului sa-l faca pe sofer sa opreasca si s-a dus sa adune cutia. Nu stiu cat de bine s-o fi simtit soferul ori ce a inteles dar parca ne dadea si mai tare cu capul de tavan. 😀

Pe masura ce inaintam, creasta inzapezita incepe sa se vada tot mai aproape.
Am trecut si pe langa o cireada de yaci, nu am mai vazut atatia la un loc pana acum. Acestia sunt domestici, mai exista si cativa salbatici dar in nordul Tibetului.

In sfarsit am ajuns! Am dat de tabara de corturi unde vom petrece noaptea. E chiar la baza Everestului, la mica distanta de Base Camp. Doar am parcat masina in fata cortului nostru si ne-am si imbarcat intr-un microbuz spre tabara de baza. Alte masini n-au voie mai departe de aici. Vremea e superba, maine nu stim cum va fi, asa ca alergam sa prindem si noi microbuzul. Avem karma buna!

Ajungem sus in 15 min, dupa ce opreste microbuzul ni se arata cat avem voie sa urcam si pana unde. Daca trece vreunul amenda e mare. Dincolo de punctul in care ni s-a permis accesul ar trebui sa se intinda tabara de baza. E cam goala. Inca nu suntem in plin sezon de ascensiuni asa ca sunt doar cateva corturi galbene ale unor britanici.
Bate vantul tare de nu sta sapca pe cap. Ma intreb cum o fi pe creasta. Nu vad pe nimeni pe acolo nici cu zoom la maxim. 😀 Privelistea e spectaculoasa, as putea sta sa ma zgaiesc la Everest ore in sir. Cred ca m-ar zbura vantul insa, ma intreb cat mai cantaresc. 😀

Ne-am intors la cort, si de aici Everestul se vede foarte bine.
Am coborat boarfele din masina si le-am mutat in cort. Bem iarasi ceai verde si povestim cu detinatorii cortului. Este curios proprietarul sa afle cate ceva despre fiecare dintre noi. El ne-a spus ca e insurat de un an si e singurul sot pentru nevasta lui. 😀
Si tot el a zis ca nu stie exact care-i e tatal din 3, dar ca celui mai voinic ii spune tata si alorlalti unchi. 😀

Nu stiu ce ar mai fi de spus la ziua de azi. E extraordinar sa fim aici!
Ne pregatim sa scoatem sacii de dormit si sa-i instalam pe bancutele din cortul de nomazi. O sa vedem cum vom dormi la 5100 m.

Conform planului am plecat dimineata la 9 spre Tingri. Ne urcasem deja in masina cand cei de la hotel au venit sa ne aduca 4 esarfe albe lungi pe care ni le-au asezat la fiecare dupa gat. Pentru noroc. Doamne ajuta!
Soseaua iese din Shigatse si merge aproape drept o bucata buna. Pe ambele parti sunt plantati pomi tineri in 3, 4 sau mai multe randuri. O cisterna opreste din loc in loc si oameni cu furtune ii uda pe fiecare pana balteste apa langa ei. Probabil nu fac asta in fiecare zi. Cine stie cati din pomisori vor supravietui in conditiile astea…
Dupa cateva zeci de kilometri dispare verdeata si ne incadram in binecunoscutul de acum peisaj lipsit de orice urma de vegetatie. Mai mult, muntii sunt parca mai rosii ca pana acum.

Mergand pe sosea am ajuns din urma o formatie de tractorase motoreta. Le-am depasit pe rand si nu am putut prinde nici unul ca lumea in poza din mers cu telefonul. Macar se poate vedea ghidonul. 😀

Ne-am oprit pentru pranz intr-un orasel prin care trece soseaua. Aici am vazut pentru prima data in fata restaurantului mai multi cersetori foarte insistenti. Intrau si inauntru si luam mancarea de pe mese. Le-am dat si eu ce-am avut celor mai mici dintre ei: Skittles.
Ce am vazut in mai multe locuri si nu cred c-am mentionat e felul in care isi incalzesc ceaiul. Au un fel de antena parabolica iar in loc de LNB-ul de deasupra ei sta ceainicul. Caldura de la cel de sus. Aici sunt mai aproape de El.

Ne continuam drumul si mai fotografiem din mers cate ceva ce ni se pare mai interesant. E plin de inscriptii care incurajeaza protectia muncii. Sunt in chineza. Limba tibetana e alta si pe majoritatea indicatoarelor apar indicatiile si in limba localnicilor, dar scrise cu caractere mai mici.
Povestind de toate am aflat cum functioneaza institutia casatoriei la tibetani. A trebuit sa-l punem pe Jangchup sa repete pentru ca am crezut ca ne explica pe invers. O femeie este maritata cu pana la 3 barbati in acelasi timp. De regula cei 3 sunt frati. Nu conteaza ai cui sunt copiii care se nasc, sunt ai familiei. Casatoriile sunt aranjate de rude asa ca mireasa nu se opune niciodata. Alte detalii n-am mai cerut. 😀

Fara sa simtim am ajuns la altitudinea maxima pe ziua de azi, pasul Gyawula – 5248 m. E plin de steaguri de rugaciune innodate in toate directiile. Altitudinea e marcata pe toaleta publica!
De aici incepe se se vada si lantul muntilor Himalaya si Everestul. Varfuri albe ce cresc in departare din pustiul ce ne inconjoara. Am facut fotografii, nu stiu ce se poate vedea pe cea facuta cu telefonul.

Mergem mai departe si dupa cateva puncte de control ajungem in sfarsit la cel de la intrarea in Tingri.
E o asezare mica intre muntii galbejiti si am fost surprinsi sa constatam ca am ajuns la un hotel unde conditiile sunt cam prea bune pentru ce ne asteptam. 🙂
Nu avem ce face aici decat sa lenevim, sa bem bere si sa scriem pe blog.

Maine dimineata plecam mai devreme spre Everest Base Camp. O sa innoptam pe acolo, in corturi mari in care se face focul cu lemne.
Pana ajungem acolo insa, l-am intrebat pe Jangchup cum e cu urcatul pe Everest. Daca se apeleaza direct la ghizi nu se plateste atat cat se plateste prin agentie. Valabil pentru orice tip de excursie pe aici. De acum stim, daca vreodata ni se face pofta de trekking in Himalaya stiu de unde sa-l iau pe baiatul asta. Pe Everest inca n-a fost, localnicii nu au voie sa depaseasca o anumita limita, doar daca sunt cooptati ca sherpa in vreun grup.
L-am intalnit zilele trecute si pe fratele lui, care ne-a spus cu o sinceritate dezarmanta ca acum nu se ocupa cu nimic, ca a fost si el ghid dar si-a pierdut licenta din cauza alcoolului si a drogurilor. Toate pentru ca iubita lui de 5 ani, o fata din Nepal, plecase in Belgia de o vreme si apoi l-a anuntat ca se marita cu altul. Bietul baiat! Sa speram ca se aduna pana la urma…