h1

Everest!

May 22, 2012

Azi am pornit mai devreme putin, drumul care ne asteapta pana la Everest Base Camp e destul de lung si neasfaltat. Sunt ceva mai mult de 90 de km, doar curbe.
Inainte de intrarea pe respectivul drum am oprit din nou pentru verificarea actelor. Pe langa 50 de pagini cu vize, permise si stampile pe care le tine ghidul, a trebuit sa prezentam si pasapoartele. Baiatul ala soldat era cred disperat sa nu greseasca pentru ca se misca pe cat de incet putea. Ne-a cautat pe fiecare pe lista cu cetatenii din nationalitatea respectiva care detin viza. Cand ne gasea era multumit si desena o bifa mare pe numerele noastre de pasaport din lista data de ghid.

Am inceput sa urcam pe serpentinele nesfarsite si masina, asa cum am banuit, isi face treaba perfect. 😀 Ne arunca in sus, isi scutura geamurile si vibreaza de cred ca nu ne mai oprim din zgaltait nici dupa ce coboram. Tactica e ca trebuie mers mai repede cu o astfel de masina ca sa nu se simta asa tare zgaltaielile. Bun plan! 😀

Dupa cateva zeci de km am ajuns intr-o trecatoare, la altitudine de peste 5000 m, de unde incepe sa se vada lantul muntilor Himalaya. Si Everestul! Qomolagma in limba si in inscriptiile tibetane.Sunt ceva nori care ne impiedica sa-l zarim cum trebuie dar daca asteptam mai tot apare cate o parte sau chiar varful.

Dupa pauza pentru poze incepem sa coboram. Trecem prin sate, toate arata la fel, unele insa par niste oaze in mijlocul desertului asta muntos.

Ne-am oprit intr-unul mai rasarit pentru ca se facuse ora mesei. Nici n-am coborat bine din masina ca au tabarat pe noi copii cerand ceva in limba lor. Cand am scos Skittles din buzunar numai ca nu m-au doborat. Au impartit totusi pungile cu bomboane si am vazut ca le-au dat si altora care aparusera mai tarziu. Le luau si le bagau in buzunare.
Am mancat intr-un restaurant local, ce a ramas nemancat a venit un copil si a adunat intr-o punga.
De cand am ajuns in Tingri bem intr-una cei verde la fiecare masa sau popas, ne pun cateva frunze de ceai in cana apoi toarna apa fierbinte si o umplu de cate ori se goleste. Cica face bine la altitudinea asta. Si e gratis. 🙂

Drumul a continuat si dupa masa, au mai fost cateva puncte de verificare. La unul dintre ele, cat asteptam, soferul a aruncat o doza de suc pe geam exact inainte sa porneasca. Prietenii nostrii americani au luat atitudine si Simone i-a spus ghidului sa-l faca pe sofer sa opreasca si s-a dus sa adune cutia. Nu stiu cat de bine s-o fi simtit soferul ori ce a inteles dar parca ne dadea si mai tare cu capul de tavan. 😀

Pe masura ce inaintam, creasta inzapezita incepe sa se vada tot mai aproape.
Am trecut si pe langa o cireada de yaci, nu am mai vazut atatia la un loc pana acum. Acestia sunt domestici, mai exista si cativa salbatici dar in nordul Tibetului.

In sfarsit am ajuns! Am dat de tabara de corturi unde vom petrece noaptea. E chiar la baza Everestului, la mica distanta de Base Camp. Doar am parcat masina in fata cortului nostru si ne-am si imbarcat intr-un microbuz spre tabara de baza. Alte masini n-au voie mai departe de aici. Vremea e superba, maine nu stim cum va fi, asa ca alergam sa prindem si noi microbuzul. Avem karma buna!

Ajungem sus in 15 min, dupa ce opreste microbuzul ni se arata cat avem voie sa urcam si pana unde. Daca trece vreunul amenda e mare. Dincolo de punctul in care ni s-a permis accesul ar trebui sa se intinda tabara de baza. E cam goala. Inca nu suntem in plin sezon de ascensiuni asa ca sunt doar cateva corturi galbene ale unor britanici.
Bate vantul tare de nu sta sapca pe cap. Ma intreb cum o fi pe creasta. Nu vad pe nimeni pe acolo nici cu zoom la maxim. 😀 Privelistea e spectaculoasa, as putea sta sa ma zgaiesc la Everest ore in sir. Cred ca m-ar zbura vantul insa, ma intreb cat mai cantaresc. 😀

Ne-am intors la cort, si de aici Everestul se vede foarte bine.
Am coborat boarfele din masina si le-am mutat in cort. Bem iarasi ceai verde si povestim cu detinatorii cortului. Este curios proprietarul sa afle cate ceva despre fiecare dintre noi. El ne-a spus ca e insurat de un an si e singurul sot pentru nevasta lui. 😀
Si tot el a zis ca nu stie exact care-i e tatal din 3, dar ca celui mai voinic ii spune tata si alorlalti unchi. 😀

Nu stiu ce ar mai fi de spus la ziua de azi. E extraordinar sa fim aici!
Ne pregatim sa scoatem sacii de dormit si sa-i instalam pe bancutele din cortul de nomazi. O sa vedem cum vom dormi la 5100 m.

2 comments

  1. Uraaa! Bravo baieti! La poza cu Everest-ul in spate aratati senzational! Parca pareti si voi mult mai inalti :-)! Altitudinea cred ca e de vina. Have fun.


  2. Bravo! Ati ajuns incele din urma! Vreau si eu o piatra de pe Everest!



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Grupul de Istorie Alpină (GIA)

Blogul celor interesaţi de istoria mersului pe munte: alpinism, drumeţie, căţărare, schi

Bergführerbuch

Poveștile unui ghid montan

%d bloggers like this: