Dupa cateva luni de corvoada la sala, am ajuns in sfarsit la momentul asteptat, plecarea spre Kazbek, in Muntii Caucaz. Georgia e o tara deosebita, iar faptul ca se afla intre Europa si Asia e foarte vizibil odata ce ajungi acolo.
Nu am pornit cu dreptul, in Istanbul nu am putut urca in avionul de Tbilisi pe motiv de overbooking, asa ca am mai pierdut 12 ore prin aeroport si hotelul unde ne-au dus cei de la Turkish Airlines. Am aterizat in capitala Georgiei la 3 dimineata, abia imi caram rucsacii grei si l-am zarit cu greu prin aglomeratia de la sosiri pe taximetristul care ma astepta cu o hartie pe care scria numele hotelului. Ii era somn cred, hartia ii pica din mana. M-a condus la o masina care, cu tot intunericul de afara, era cea mai rabla Skoda Octavia pe care am vazut-o vreodata. Toata lovita, cu airbag-urile sarite, usile abia se inchideau… Dar geamurile stateau deschise, macar era aerisit taxiul de noapte. 🙂 A si pornit in tromba, masini nu prea erau pe drum, asa ca se putea desfasura. Zbura pe sosea si din cand in cand i se oprea motorul. 🙂 Primul lucru pe care l-am observat era multimea de benzinarii Rompetrol pe langa care treceam. Drumurile erau asa si asa, mai degraba proaste, pe masura ce ne adanceam pe stradute in oras. Noroc ca nu am mers foarte mult si am ajuns la hotel. Ceilalti dormeau, erau obositi dupa atata “aclimatizare”. 🙂 Intarzierea mea i-a mai tinut in oras, cu mancare si bautura dintre cele mai bune, inca o zi.
Dimineata am si pornit spre Stepantsminda, localitatea de unde urma sa incepem ascensiunea. Am cautat un microbuz intr-o autogara combinata cu o piata, aici influenta orientala era predominanta. O multime de oameni care se agitau, negociau, trageau de tine sa mergi cu ei. Am gasit o masina potrivita, am aruncat rucsacii deasupra si am pornit. In primul moment am avut impresia ca ghidul nostru s-a urcat la volan, insa masina avea volanul pe dreapta. 🙂 Aveam sa constat imediat ca jumatate dintre masinile care circula, daca nu mai multe, sunt cu volanul pe dreapta, desi se circula pe aceeasi parte ca si la noi. Asta avea sa ne dea emotii suplimentare, pentru ca stilul “sportiv” al soferului implica si multe depasiri. 🙂
Era insa nimic pe langa drumul pe care urma sa urcam din Stepantsminda spre munte. Inainte de asta insa, am petrecut noaptea in casa unor localnici, zona e tot mai turistica si astfel de servicii sunt acum usor de gasit. Berea locala e extraordinara, privelistea spre varf e inclusa. Dupa mitologia greaca, de pe muntele Kazbek a furat Prometeu focul zeilor, fiind apoi pedepsit de acestia.
Am primit si micul dejun dimineata, doar lucruri din bucataria georgiana gatite de gazda.
Dupa masa, am sarit in alt microbuz, condus de cel la care am petrecut noaptea, si ne-am lansat pe un drum neasfaltat, o panta mare si plina de cratere uriase, care trebuia sa ne duca ceva mai sus. Noroc cu masina, un Mitsubishi Delica 4×4, cu volan pe dreapta, bineinteles. Si nu era doar una, o gramada de masini identice urcau in coloana pe drumul spart, ingust si fara parapet, pare ca e un fel de sport local care devine si mai interesant cand te intalnesti cu alte masini venind din sens invers. Dar am ajuns cu bine la capatul drumului de masina. Altitudinea era deja aproape de cea maxima din Romania, peste 2300 m. De acolo schimbam iar mijlocul de transport, rucsacii mari trebuiau urcati pe un cal. 🙂 I-am incarcat si am pornit in sfarsit la deal spre tabara de baza de la 3700 m. Noroc cu calul, de cand am aflat ca il vom avea am si lasat-o mai moale cu sala, fara el oricum nu stiu cum caram rucsacii…
Prima partea a urcarii seamana cu muntii nostri inalti, gol alpin si iarba. Mai sus insa, dispare orice urma de vegetatie si se urca pe morena si apoi pe ghetar. Calul a avut ceva probleme la traversarea torentilor care curg din ghetar, dar a gasit drumul pana la urma. Dupa cateva ore, am ajuns si in tabara de baza, era plin de corturi, abia am gasit si noi doua locuri unde sa le montam pe ale noastre.
Efectele altitudinii se faceau deja simtite, urma sa petrecem doua zile pentru aclimatizare si abia apoi sa pornim spre varf. Ceva bubuieli in cap, muci insangerati, senzatie de oboseala permanenta, nimic serios…
Prognoza meteo arata bine, insa realitatea era usor diferita. 🙂 Batea vantul tare si varful era in nori de multe ori. In afara turelor scurte pana la peste 4000 m si inapoi, petreceam mai tot timpul dormind sau fierband apa. Dolce far niente 100%… 🙂
Spre varf am pornit la 2 dimineata, mergeam la frontale fara sa vedem mare lucru. Din cand in cand intalneam si alti matinali care mergeau in aceeasi directie. Cand s-a luminat de ziua eram deja inconjurati de zapada, urcam pe ghetar pe o panta interminabila. Dupa care urma alta panta, zapada era tot mai inghetata si oboseala tot mai mare. Si in fata si in spate se vedeau insiruite grupurile de alpinisti legati in coarda. Aerul parca era tot mai putin pe masura ce urcam, ne miscam in reluare si fara vlaga. Mai auzeam si parerea optimista a unui camarad: “sa ma c… in el de varf, hai sa ne pozam aici”. 🙂 Dar, cumva cumva, nu am cedat psihic si am ajuns sus pana la urma. Kazbek, 5047 m, cel mai inalt punct din zona, privelistea era spectaculoasa, am avut noroc de vreme buna.
Abia la coborare am realizat cat urcasem, de data asta am mers tot drumul pe lumina, dupa 13 ore eram inapoi in tabara de baza. Singurul lucru pe care il voiam era somnul. Urma sa coboram abia a doua zi, asa ca era suficient timp pentru dormit.
Nu am mai asteptat calul, am lasat rucsacii grei in tabara si am luat-o inainte la vale. Nici n-am pornit bine si am dat peste o mare ciudatenie. Niste japonezi carau dupa ei cursierele in sus pe ghetar. Cu ce scop, nu stiu nici acum. Am mers pe jos la vale, apoi in masina de teren cunoscuta deja, dupa care ne-am mutat in alta spre Tbilisi. Acelasi model, cu volan pe dreapta si depasiri interesante. 🙂
Urma inca o seara petrecuta in Tbilisi cu mancare excelenta si bere pe masura. Apoi drumul spre casa si gata, aventura la 5000 m s-a incheiat. O sa vedem daca si ce va mai urma…pana atunci, pastrez piatra din Kazbek…
High A(l)titude 