Archive for May, 2012

h1

Poze…

May 30, 2012

M-am razgandit! Nu mai schimb pozele, ci incarc tot ce pot intr-o mare gramada. Daca am timp o sa le comentez pe fiecare…imi va lua un an.
๐Ÿ˜€

Le puteti vedea aici…

h1

Thamel…Bahrain…Frankfurt…Budapesta…Ro-ma-ni-a!

May 25, 2012

Ne-am trezit cu noaptea in cap sa mergem la aeroport. La 5:15 eram acolo, la ora aia nu e trafic deloc.
Am asteptat ceva mai mult decat trebuia, vremea nu era inca potrivita pentru zborul pe deasupra muntilor.
Cat am stat in aeroport am vazut tot felul de personaje, inclusiv un olandez imprastiat care lucreaza in Dubai si care a avut ceva oferta speciala de zbor si a venit cateva zile in Kathmandu. Ne-a povestit ca ieri, cum a ajuns, a si dat intr-un bar peste un arab care fuma hasis, asa ca a fumat si el si deja a fost ‘stoned’ din prima noapte aici. ๐Ÿ˜€
Zborul nu a durat mai mult de o ora, toti pasagerii au trecut prin rotatie prin cabina pilotilor ca sa poata filma. A fost spectaculos dar am crezut ca vom zbura mai aproape de Everest.

Everest din avion…

In cabina…

Ne-am intors in Thamel (cartierul in care stam) si am mai tras o portie de somn dupa micul dejun. De data asta stam la ultimul etaj si avem iesire la terasa de pe acoperis. ๐Ÿ˜€
La amiaza a venit Krishna, cel care ne-a fost ghid la primele zile in Nepal, si ne-a aratat o gramada de poze din calatoriile lui prin Himalaya. Foarte impresionante, te fac sa vrei in clipa aia pe munte. Isi face propria companie, asa ca vom stii la cine sa apelam pentru ture pe muntii astia, daca avem vreodata dorinta si posibilitatea. Iau pozele pe dvd. Mi le aduce maine.

De acum nu mai facem chiar nimic, doar umblam prin oras si cascam gura la lumea pestrita de aici. Si probabil mai intra cateva beri Everest pana plecam…

E maine…si ploua…
Aseara ne-am intalnit cu familia italo-austriaco-americana, goodbye meeting.
Ei pleaca ceva mai devreme, isi continua calatoria spre Sri Lanka, apoi Tanzania cu Kilimanjaro si Zanzibar si apoi Europa si abia spre toamna se duc in sfarsit acasa.
Atunci o sa pot descarca si pozele ce le-au facut ei cu aparatul mai sofisticat.

Restul grupului ๐Ÿ™‚

Noi o sa strangem bagajele si de la amiaza vom sta pe unde putem pana seara cand mergem la aeroport.
Cercul se inchide, zburam inapoi, intai in Bahrain, apoi Frankfurt si Budapesta. Dupa care urmeaza mult asteptatul drum cu masina. ๐Ÿ˜€

In perioada urmatoare o sa inlocuiesc pozele de pe blog ori o sa adaug si altele si poate mai completez sau corectez cate ceva, dupa cum imi aduc aminte. ๐Ÿ™‚

A fost bine, a fost extraordinar, acum ne intoarcem in lumea de care ne-am rupt pentru ceva vreme…

h1

Kathmandu…reloaded!

May 24, 2012

Asa cum am stabilit, in dimineata urmatoare am pornit spre Kathmandu. In scurt timp dupa ce am plecat de la hotel am ajuns la granita, la Podul Prieteniei.
Cum chinezii fac controale atente coada era destul de mare, a durat vreo doua ore pana sa trecem. Si de data asta cautau carti despre Tibet si Dalai Lama ca sa le confiste. O multime de nepalezi treceau granita in ambele directii. Unii carau bagaje grele in modul lor traditional, in spate si legate de cap!

Ne-am tarat bagajele, la intrarea pe pod ne-am luat ramas bun de la Jangchup si ne-am luat dupa nepalezul care a venit sa ne intampine. De partea cealalta controalele erau mult mai simple. Am trecut printr-o poarta langa care statea pe scaun un individ in costum si cativa politisti si politiste care mai verificau pe cate cineva, in special localnici. Cand a vrut politista sa-i pipaie sacul unei femei aia a chitait si a luat-o la fuga in timp ce politista s-a pus pe ras.
Apoi pasapoartele ne-au fost verificate in lipsa, cat am pus bagajele in masina, o Mahindra de teren.
Din trei cati s-au invartit in jurul nostru pana ne-am imbarcat, a mai ramas doar soferul care a pornit impetuos. N-a facut nici 20 m ca s-a lovit de unul care nu stiu ce manevre facea. Oprire deja. ๐Ÿ˜€
Au discutat cat au discutat, au lamurit cine si cati bani da, asa ca am putut pleca mai departe.

Sunt in jur de 150 de km pana la Kathmandu, pe un drum de munte plin de curbe. Prima parte nu e asfaltata si simtim din nou senzatiile cu care suntem obisnuiti pe drumurile din Tibet.

Toate camionetele, camioanele si autobuzele sunt marca Tata. Cu aproape nici o exceptie. Camioanele sunt colorate si multe poarte diverse mesaje… ๐Ÿ˜€

Pe drum am intalnit de mai multe ori si autobuzul local, care poarta oamenii fie inauntru fie deasupra lui. Si nu numai oamenii, am vazut si capre legate pe acoperisul autobuzului.

Pe masura ce ne apropiem de Kathmandu aglomeratia se amplifica, motocicletele vin din toate directiile si poarta pasageri de toate varstele…

Pana la urma am ajuns la acelasi hotel la care am stat si inainte de Tibet.
Privim cu alti ochi aglomeratia din Kathmandu, acum dupa ce am venit din pustietate. E chiar bine aici!
Am reusit sa devansam zborul in jurul Everestului pentru maine asa ca la 5 dimineata trebuie sa fim deja in taxi spre aeroport. Mai dormim dupa, daca ne mai vine.
Am vrut sa mergem iarasi la Irish Pub dar s-a inchis in perioada cat am lipsit!?!?!
Asa ca ne retragem la somn sperand ca dimineata vom avea vreme buna si vom vedea Everestul pe toate partile.

h1

Bye bye Base Camp!

May 23, 2012

Dupa ce ne-am saturat (pe moment) de admirat varful varfurilor am coborat de la base camp la corturi. Si de aici se vede la fel de bine Everestul. Am povestit cu proprietarul cortului in care stam si am descoperit ca are o motoreta afara. Asa ca hai la drive test cu motorasul chinezesc. Ne-au trebuit cateva minute sa ne prindem de diferentele fata de alte motoare si am facut apoi ture prin tabara. Simone e mare motociclist, a calarit motoare de viteza cat statea in Italia.
Au inceput sa vina tot felul de localnici in povesti, parca suntem intr-un sat. ๐Ÿ™‚
Melanie a vrut sa-i impleteasca si ei parul cum si-l fac fetele din Tibet si s-a ales cu doua cozi impletite cu fire colorate si legate ca o coronita in jurul capului. I-am dat fetei care i-a facut parul tot ce mai ramasese din pungile de Skittles. ๐Ÿ˜€

Cand ne-am bagat in sacii de dormit sa ne punem la somn au inceput sa vina musafiri unul dupa altul. Gatise asta la care stateam oaie si mancau cu totii. Noi stateam in saci si ii numaram. ๐Ÿ˜€
Desi s-au potolit la un moment dat si s-au dus la casele lor, noaptea a continuat sa fie agitata. De doua ori s-au auzit bubuieli in usa si au intrat cate doi indivizi cu lanterne care pareau ca ne numara. Habar n-am nici eu si nici cei de acolo cine erau si ce cautau.

De dormit n-am dormit prea bine, toata noaptea am cautat sa inghit aer. La 7 dimineata eu si Melanie ne-am ridicat sa facem poze cu razele rasaritului pe Everest. Era frig rau, pana si in cort apa a inghetat la suprafata in paharele ramase pe masa. Cand ne-am intors l-am trezit pe proprietar sa faca focul. S-a ridicat somnoros si a pregatit cateva bucati de balegar de yak cu care l-a aprins. Si tot cu acelasi balegar se si intretine focul. ๐Ÿ˜€

Ne-a facut la fiecare cate o clatita groasa, ceai verde cat cuprinde si eram gata de plecare. As mai fi stat, de fapt as urca si mai sus. ๐Ÿ˜€
Nu stiu cum urca unii fara oxigen pe varf, cand orice efort te face sa scoti limba si sa n-ai destul aer.
La plecare am fofografiat si banner-ul ‘hotelului’. ๐Ÿ™‚

Putin mai jos de tabara de baza se afla manastirea Rongbu, asezata la cea mai mare altitudine din lume. Aici am reusit sa fotografiez, pe langa calugarii si calugaritele care ieseau de la rugaciune, si o statuie din cele care se afla cu miile in manastirile din Tibet.
Tot aici, in fata manastirii si sub Everest, si-au asezat corturile cativa ciclisti veniti sa pedaleze in conditii de aer rarefiat.

Cu varful in spate, coboram pe unde am si venit. Doar ca soferul are ideea sa mergem pe o scurtatura. Nici n-a apucat bine pe ea ca n-a putut urca pe un pod, ceea ce i-a facut pe americani sa se agite si sa apara anumite tensiuni. Soferul s-a imbufnat iar si a dat sa o ia inapoi fara sa spuna nimic dar dupa cateva parlamentari a ramas sa mergem pe unde s-a gandit el, daca il tine masina.
Masina a rezistat, cu toate trosnetele si salturile pe care la facea pe drumul accidentat. Si noi la fel cu ea. Cel putin am avut parte de o priveliste deosebita de cea de la urcare.

Am ajuns la locul unde trebuia sa petrecem noaptea, dar ziua era departe sa se sfarseasca. Oboseala cred ca se aduna tot mai mult pentru ca nemultumirile sunt ceva mai dese si il pun in incurcatura pe ghid. Hotelul in care trebuia sa stam nu arata defel bine si se ia decizia sa mergem pana in orasul in care trebuia sa ajungem doar maine dupamasa, Zhangmu. Am mai mers cateva ore coborand continuu printr-un peisaj din filmele chinezesti. Parca in fiecare clipa asteptam sa sara de pe o stanca sau din varful unui brad Sora 13 ori Biciul Fermecat ori alt zburator kung-fu imbracat in hainute colorate si incaltat cu mocasini super flexibili.
Am coborat cam brusc la ceva peste 2500 m, eu nu mai aud aproape defel, parca sunt intr-un avion ce vine la aterizare.
Orasul e asezat de-a lungul unor serpentine, am gasit cazare, dar cat am stat seara la masa ne-am hotarat sa nu mai stam aici inca o zi. Asa ca, dupa cateva telefoane date de ghid la agentie si de noi in Nepal, ne vom prezenta maine la granita. E la doar 8 km de aici si la 4 ore de Kathmandu.
O sa stam acolo 2 zile pana cand ar trebui sa zburam in jurul Everestului si apoi spre casa.
Poate ii mai prindem si pe baietii aia la Irish Pub! ๐Ÿ™‚

h1

Everest!

May 22, 2012

Azi am pornit mai devreme putin, drumul care ne asteapta pana la Everest Base Camp e destul de lung si neasfaltat. Sunt ceva mai mult de 90 de km, doar curbe.
Inainte de intrarea pe respectivul drum am oprit din nou pentru verificarea actelor. Pe langa 50 de pagini cu vize, permise si stampile pe care le tine ghidul, a trebuit sa prezentam si pasapoartele. Baiatul ala soldat era cred disperat sa nu greseasca pentru ca se misca pe cat de incet putea. Ne-a cautat pe fiecare pe lista cu cetatenii din nationalitatea respectiva care detin viza. Cand ne gasea era multumit si desena o bifa mare pe numerele noastre de pasaport din lista data de ghid.

Am inceput sa urcam pe serpentinele nesfarsite si masina, asa cum am banuit, isi face treaba perfect. ๐Ÿ˜€ Ne arunca in sus, isi scutura geamurile si vibreaza de cred ca nu ne mai oprim din zgaltait nici dupa ce coboram. Tactica e ca trebuie mers mai repede cu o astfel de masina ca sa nu se simta asa tare zgaltaielile. Bun plan! ๐Ÿ˜€

Dupa cateva zeci de km am ajuns intr-o trecatoare, la altitudine de peste 5000 m, de unde incepe sa se vada lantul muntilor Himalaya. Si Everestul! Qomolagma in limba si in inscriptiile tibetane.Sunt ceva nori care ne impiedica sa-l zarim cum trebuie dar daca asteptam mai tot apare cate o parte sau chiar varful.

Dupa pauza pentru poze incepem sa coboram. Trecem prin sate, toate arata la fel, unele insa par niste oaze in mijlocul desertului asta muntos.

Ne-am oprit intr-unul mai rasarit pentru ca se facuse ora mesei. Nici n-am coborat bine din masina ca au tabarat pe noi copii cerand ceva in limba lor. Cand am scos Skittles din buzunar numai ca nu m-au doborat. Au impartit totusi pungile cu bomboane si am vazut ca le-au dat si altora care aparusera mai tarziu. Le luau si le bagau in buzunare.
Am mancat intr-un restaurant local, ce a ramas nemancat a venit un copil si a adunat intr-o punga.
De cand am ajuns in Tingri bem intr-una cei verde la fiecare masa sau popas, ne pun cateva frunze de ceai in cana apoi toarna apa fierbinte si o umplu de cate ori se goleste. Cica face bine la altitudinea asta. Si e gratis. ๐Ÿ™‚

Drumul a continuat si dupa masa, au mai fost cateva puncte de verificare. La unul dintre ele, cat asteptam, soferul a aruncat o doza de suc pe geam exact inainte sa porneasca. Prietenii nostrii americani au luat atitudine si Simone i-a spus ghidului sa-l faca pe sofer sa opreasca si s-a dus sa adune cutia. Nu stiu cat de bine s-o fi simtit soferul ori ce a inteles dar parca ne dadea si mai tare cu capul de tavan. ๐Ÿ˜€

Pe masura ce inaintam, creasta inzapezita incepe sa se vada tot mai aproape.
Am trecut si pe langa o cireada de yaci, nu am mai vazut atatia la un loc pana acum. Acestia sunt domestici, mai exista si cativa salbatici dar in nordul Tibetului.

In sfarsit am ajuns! Am dat de tabara de corturi unde vom petrece noaptea. E chiar la baza Everestului, la mica distanta de Base Camp. Doar am parcat masina in fata cortului nostru si ne-am si imbarcat intr-un microbuz spre tabara de baza. Alte masini n-au voie mai departe de aici. Vremea e superba, maine nu stim cum va fi, asa ca alergam sa prindem si noi microbuzul. Avem karma buna!

Ajungem sus in 15 min, dupa ce opreste microbuzul ni se arata cat avem voie sa urcam si pana unde. Daca trece vreunul amenda e mare. Dincolo de punctul in care ni s-a permis accesul ar trebui sa se intinda tabara de baza. E cam goala. Inca nu suntem in plin sezon de ascensiuni asa ca sunt doar cateva corturi galbene ale unor britanici.
Bate vantul tare de nu sta sapca pe cap. Ma intreb cum o fi pe creasta. Nu vad pe nimeni pe acolo nici cu zoom la maxim. ๐Ÿ˜€ Privelistea e spectaculoasa, as putea sta sa ma zgaiesc la Everest ore in sir. Cred ca m-ar zbura vantul insa, ma intreb cat mai cantaresc. ๐Ÿ˜€

Ne-am intors la cort, si de aici Everestul se vede foarte bine.
Am coborat boarfele din masina si le-am mutat in cort. Bem iarasi ceai verde si povestim cu detinatorii cortului. Este curios proprietarul sa afle cate ceva despre fiecare dintre noi. El ne-a spus ca e insurat de un an si e singurul sot pentru nevasta lui. ๐Ÿ˜€
Si tot el a zis ca nu stie exact care-i e tatal din 3, dar ca celui mai voinic ii spune tata si alorlalti unchi. ๐Ÿ˜€

Nu stiu ce ar mai fi de spus la ziua de azi. E extraordinar sa fim aici!
Ne pregatim sa scoatem sacii de dormit si sa-i instalam pe bancutele din cortul de nomazi. O sa vedem cum vom dormi la 5100 m.

h1

Tingri

May 21, 2012

Conform planului am plecat dimineata la 9 spre Tingri. Ne urcasem deja in masina cand cei de la hotel au venit sa ne aduca 4 esarfe albe lungi pe care ni le-au asezat la fiecare dupa gat. Pentru noroc. Doamne ajuta!
Soseaua iese din Shigatse si merge aproape drept o bucata buna. Pe ambele parti sunt plantati pomi tineri in 3, 4 sau mai multe randuri. O cisterna opreste din loc in loc si oameni cu furtune ii uda pe fiecare pana balteste apa langa ei. Probabil nu fac asta in fiecare zi. Cine stie cati din pomisori vor supravietui in conditiile astea…
Dupa cateva zeci de kilometri dispare verdeata si ne incadram in binecunoscutul de acum peisaj lipsit de orice urma de vegetatie. Mai mult, muntii sunt parca mai rosii ca pana acum.

Mergand pe sosea am ajuns din urma o formatie de tractorase motoreta. Le-am depasit pe rand si nu am putut prinde nici unul ca lumea in poza din mers cu telefonul. Macar se poate vedea ghidonul. ๐Ÿ˜€

Ne-am oprit pentru pranz intr-un orasel prin care trece soseaua. Aici am vazut pentru prima data in fata restaurantului mai multi cersetori foarte insistenti. Intrau si inauntru si luam mancarea de pe mese. Le-am dat si eu ce-am avut celor mai mici dintre ei: Skittles.
Ce am vazut in mai multe locuri si nu cred c-am mentionat e felul in care isi incalzesc ceaiul. Au un fel de antena parabolica iar in loc de LNB-ul de deasupra ei sta ceainicul. Caldura de la cel de sus. Aici sunt mai aproape de El.

Ne continuam drumul si mai fotografiem din mers cate ceva ce ni se pare mai interesant. E plin de inscriptii care incurajeaza protectia muncii. Sunt in chineza. Limba tibetana e alta si pe majoritatea indicatoarelor apar indicatiile si in limba localnicilor, dar scrise cu caractere mai mici.
Povestind de toate am aflat cum functioneaza institutia casatoriei la tibetani. A trebuit sa-l punem pe Jangchup sa repete pentru ca am crezut ca ne explica pe invers. O femeie este maritata cu pana la 3 barbati in acelasi timp. De regula cei 3 sunt frati. Nu conteaza ai cui sunt copiii care se nasc, sunt ai familiei. Casatoriile sunt aranjate de rude asa ca mireasa nu se opune niciodata. Alte detalii n-am mai cerut. ๐Ÿ˜€

Fara sa simtim am ajuns la altitudinea maxima pe ziua de azi, pasul Gyawula – 5248 m. E plin de steaguri de rugaciune innodate in toate directiile. Altitudinea e marcata pe toaleta publica!
De aici incepe se se vada si lantul muntilor Himalaya si Everestul. Varfuri albe ce cresc in departare din pustiul ce ne inconjoara. Am facut fotografii, nu stiu ce se poate vedea pe cea facuta cu telefonul.

Mergem mai departe si dupa cateva puncte de control ajungem in sfarsit la cel de la intrarea in Tingri.
E o asezare mica intre muntii galbejiti si am fost surprinsi sa constatam ca am ajuns la un hotel unde conditiile sunt cam prea bune pentru ce ne asteptam. ๐Ÿ™‚
Nu avem ce face aici decat sa lenevim, sa bem bere si sa scriem pe blog.

Maine dimineata plecam mai devreme spre Everest Base Camp. O sa innoptam pe acolo, in corturi mari in care se face focul cu lemne.
Pana ajungem acolo insa, l-am intrebat pe Jangchup cum e cu urcatul pe Everest. Daca se apeleaza direct la ghizi nu se plateste atat cat se plateste prin agentie. Valabil pentru orice tip de excursie pe aici. De acum stim, daca vreodata ni se face pofta de trekking in Himalaya stiu de unde sa-l iau pe baiatul asta. Pe Everest inca n-a fost, localnicii nu au voie sa depaseasca o anumita limita, doar daca sunt cooptati ca sherpa in vreun grup.
L-am intalnit zilele trecute si pe fratele lui, care ne-a spus cu o sinceritate dezarmanta ca acum nu se ocupa cu nimic, ca a fost si el ghid dar si-a pierdut licenta din cauza alcoolului si a drogurilor. Toate pentru ca iubita lui de 5 ani, o fata din Nepal, plecase in Belgia de o vreme si apoi l-a anuntat ca se marita cu altul. Bietul baiat! Sa speram ca se aduna pana la urma…

h1

Shigatse

May 20, 2012

Nu am dormit prea bine, m-am trezit de multe ori cascand gura mare dupa aer…cred ca nu-i destul…
Simt si tot felul de furnicaturi sub piele, se pare ca toti le simtim…nu stiu ce sunt, n-am mai experimentat asa ceva.
Azi dimineata la micul dejun, la o masa alaturata, aveau un spray imens cu oxigen.

Inainte de a pleca din Gyangtse mai departe, ne-am dus la manastirea Baiju. E o constructie inaltata pe munte, in apropierea unui fort cocotat si el pe un varf de la marginea oraselului.
Si aici e plin de credinciosi care se tarasc pe jos, umbla de colo colo cu untul in vase ori invart cilindrul de mana inscriptionat cu mantra. Intrarea in manastire e strajuita de asemenea de doua randuri de cilindri auriti.
Ne-am strecurat prin multimea de oameni si am trecut dintr-o camera in alta pana am uitat cate statui am vazut si cate semnificatii are fiecare. Am iesit in curte si, cum de data asta luasem cateva pungi de Skittles cu mine, le-am impartit unor copilasi mai mult sau mai putin murdarei.
Am luat de acasa 30 de pungute, sper sa nu vin cu ele inapoi, le mancam noi daca le tot uit in rucsac.

Ne-am imbarcat in limuzina cu geamuri saltarete, care se misca si se deschid la fiecare hop, si am pornit spre urmatoarea destinatie: Shigatse, al doilea oras ca marime in Tibet, dupa Lhasa.
Drumul urma sa fie ceva mai scurt (90 km) si a fost aproximativ drept. Am mers de-a lungul unei vai cu destul de mult verde, copacii si culturile localnicilor.
Multi erau pe camp, arand cu yak-ul sau mesterind cate ceva la cultura abia rasarita.

Dincolo de limba de verdeata, valea este incadrata de aceiasi munti sterpi care par de pe alta planeta.
Am trecut pe langa nenumarate satucuri, casele patrate sunt in majoritatea cazurilor lipite de curti imprejmuite cu garduri de chirpici si in care animalele troneaza linistite in fata si la usa casei.

Chiar si pe distanta asta scurta am fot iarasi opriti de politie pentru controlul actelor. Am profitat de ocazie sa le mai dau niste Skittles copilasilor care stateau agatati de doua femei care vindeau pepeni si crosetau.
Ceva mai tarziu am oprit sa vedem si o moara de apa cu trei motoare. ๐Ÿ™‚
Morarul a cerut bani pentru ca am facut poze. Soferul a cumparat o plasa de faina pe care a indesat-o in spate, poate se mai inmoaie suspensia. ๐Ÿ™‚

La ora pranzului am ajuns deja in Shigatse, un oras mare dar care pare ca se afla in constructie in intregime. Strazi sparte, trotuare in lucru, praful e la el acasa aici.
Hotelul e bun, urcarea pana la etajul doi cu rucsacii in spate ne face sa scoatem limba. Parca am fi alti oameni de obosim in halul asta.
Imediat ce ne-am cazat am si coborat la masa, la un restaurant din curtea hotelului. Curtea e acoperita de zeci de siraguri de steaguri de rugaciune buddhiste.
Dar in sfarsit am mancat un steak de yak mai aproape de cum imi imaginam ca ar trebui sa fie!

Sigur ca si in Shigatse exista o manastire vestita, asa ca dupa masa urma sa o vizitam. Simone si Melanie n-au mai vrut sa vina, se vede ca oboseala se instaleaza tot mai tare desi nu facem cine stie ce eforturi.
In manastirea Ta Shi Lhun Po se afla cea mai mare statuie buddhista, e de marimea unui bloc cu 4 etaje. Nenumarate alte statui si picturi ne ametesc ca intotdeauna si nu mai stim care pe cine reprezinta si in ce fel protejeaza. Aici se afla si mormintele a cinci Dalai Lama, urne cu cenusa asezate in cate o stupa de forma unei piramide in trepte la partea inferioara si care in loc de varf are o constructie de forma unei mitre de mitropolit. Toata stupa e aurita si impodobita cu pietre pretioase. Exista stupa de diverse marimi dar una cat o camera e ceva obisnuit.

La intrarea in unele manastiri, dar si pe portile caselor, am intalnit un semn binecunoscut. Se afla si la aceasta manastire deasupra treptelor de la intrare. Exista dinaintea celui pe care-l cunoastem noi si e un semn aducator de noroc. Cele patru cadrane sunt asimilate cu Soarele, Luna, Pamantul si Dalai Lama.

Mai iesim la cina azi si cam atat.
Maine mergem mai departe, spre Tingri. Si apoi Everest Base Camp. Va fi tot mai frig, sper macar sa fie la fel de senin ca si pana acum. Pentru ca de aici incolo chiar conteaza. Curent nu se stie cat si daca este prin locurile astea, semnal la mobil nici atat. O sa vedem cand ajungem. Oricum am fost avertizati ca nu mai facem dus pana in orasul de dupa tabara de baza, adica joi ๐Ÿ™‚
Asa ca voi mai posta cat de repede pot, depinde de utilitati.
Sper sa nu lesinam la poalele Everestului din cauza ca nu ne gasim aerul. ๐Ÿ™‚

h1

Gyangtse

May 19, 2012

L-am gasit pe Simone azi dimineata la micul dejun. Manca paine prajita cu ceai, bine ca si-a mai revenit!
Satui de Lhasa, ne-am coborat bagajele nerabdatori sa plecam insa am dat de prima piedica. Acum cateva zile, chiar dupa ce am ajuns, s-a spart aplica din tavan in baia camarazilor. Au tot anuntat la receptie, au venit, n-au venit, iar au venit dar in final nu se rezolvase nimic. Acum fata care face curatenie a raportat problema si cei de la receptie au pretins ca trebuie platita sticla…50 yuani (8 usd si ceva). S-a produs agitatie acolo, au venit mai multi angajati sa participe la neintelegerea in grup. Intr-un tarziu a venit si managerul care statea cu sticla in mana si se mira scotand sunete guturale…stiti voi cum fac asiaticii.
Asa i-am lasat, ne-am urcat in masina si am plecat. Cine stie cand or fi observat. ๐Ÿ˜€

Am trecut pe la supermarket sa cumparam apa pentru toata calatoria…40 de sticle de 1,5 l. N-am gasit decat 22. ๐Ÿ™‚

Ne-am pornit pe drum si incet incet am iesit din Lhasa si apoi de pe autostrada. Am intrat pe o sosea care a inceput sa urce muntii. Masina are niste suspensii cate te ajuta sa simti fiecare denivelare la maxim. Ce usurare in perspectiva drumurilor mai rele care vor urma!
Pustietatea a pus tot mai mult stapanire pe intreg peisajul, din loc in loc mai aparea cate un sat izolat. Casele sunt de fapt niste constructii de forma cubica in care sunt plantate geamuri. In jurul satelor se mai vede cate o pata de ceva verde, un fel de iarba care nu am inteles prea bine cum se numeste, doar ca e buna si la fabricarea berii. Berea Lhasa, din care am tot baut de cateva zile. ๐Ÿ™‚
Tot pe langa sate se vad oameni care ara pamantul cu plugul tras de yak.

Curbele sunt tot mai dese si mai stranse, transfagarasanul e minuscul pe langa ce-i aici. Brusc si-a facut aparitia un lac imens, lacul Yamdrok. De un albastru superb, se intinde cat vezi cu ochii pana departe, unde rasare din el un munte alb…ghetarul Karola. Yamdrok e un lac sfant, localnicii nu se apropie de el. In schimb chinezii pescuiesc in lac si probabil vand pesti si tibetanilor!

Am admirat cat am admirat privelistea si ne-am pus iar pe drum. Nu simtim ca suntem la 5000 m, o fi fost buna si perioada de aclimatizare la ceva.
Din loc in loc, politisti in uniforma si adidasi opresc masina si verifica cine stie ce. Ghidul discuta cu ei, le arata acte si apoi plecam mai departe.
Ne-am oprit sa mancam intr-un sat sau orasel care arata cam ca cele din vestul salbatic, cateva strazi drepte de-a lungul si de-a latul si cladiri cubice tibetane cu maxim un etaj lipite unele de altele.
Dupa pauza am ajuns la poalele ghetarului Karola, 6600 m. Am cascat gura si am facut poze si ne-am avantat mai departe in peisajul de-a dreptul selenar. Sau martian, cand culoarea muntelui devine rosiatica. Totul e arid si sterp, ca un desert muntos plin doar de bolovani si stalpi de telegraf. Aproape ca-n imaginile transmise de pe Marte de roboteii Spirit si Opportunity. Doar ca mai apare cate o apa pe ici pe colo. A aparut chiar un capat de lac pe langa care am mers pana am dat de baraj. Dincolo de constructia imensa, langa firul de apa ce serpuia in vale, au inceput sa se zareasca salcii pricajite, apoi ceva mai mari si mai multe, apoi parca si ceva copacei si verdeata. Ne apropiam de orasul spre care ne indreptam, Gyangtse.

Desi ceva mai mare, Gyangtse consta tot in strazi drepte si cladiri tibetane. Hotelul cred ca cea mai inalta cladire de pe aici, are 2 etaje.
Azi nu mai facem nimic, doar maine dimineata, inainte de plecarea spre urmatoarea destinatie, vizitam o manastire aflata in apropiere.
Ne afundam tot mai mult in tinutul in care n-ai ce face decat sa ‘drink beer and enjoy yourself’. ๐Ÿ˜€

h1

Bune, rele…

May 18, 2012

La micul dejun am constatat ca sunt doar cu Melanie, Adi si Simone au ramas sa doarma…ori asa parea atunci.
Dupa ce ne-am adunat toti nu am facut decat sa umblam pe strazi, Jangchup (ghidul) a venit cu noi pana la amiaza. Simone a abandonat in prima jumatate de ora, nu se simte bine deloc.
Ne-am invartit printre tarabe, am constatat pe pielea noastra ca oamenii de aici nu sunt atat de prietenosi ca si nepalezii, se supara si se incrunta imediat ce nu le convine ceva.
Am traversat cartierul musulman, in mijlocul caruia multi barbati cu palarii par ca stau la povesti in mijlocul strazii. Nu-s povesti insa, e modul in care fac ei afaceri…
In strada e plin de tarabe cu tot felul de nebunii, de la ceai pana la unt si carne de yak asistata sub masa de capul animalului a carui carne e expusa.

Am mancat la un restaurant nepalez unde am asteptat 30 min sa se elibereze o masa. De dimineata am simtit simptomele racelii si sangele uscat din nari s-a transformat in muci insangerati asa ca pana a venit mancarea am cerut o cana de apa fierbinte si am baut un fervex. Adi simte mai tare durerea de gat si mesteca deja strepsils.

Pe drum am trecut si pe langa o farmacie in care lucrau cel putin 30 de fete!

Nu puteam rata o poza langa un yak de aur care ne-a iesit in cale ๐Ÿ˜€

Dupa amiaza am iesit doar cu Adi si am mai dat o raita pe strazi, incepem sa le invatam pe de rost, cred ca am stat suficient in Lhasa. Regulile de circulatie pe aici sunt putin pe invers, masinile au prioritate chiar daca pietonii traverseaza pe trecere. Asa ca trebuie mare atentie si miscari de toreador cateodata ca sa te feresti de soferii chinezi. Am invatat si traversarea in diagonala a unei intersectii mari, printre masini si pe langa politistul (sau militianul) din intersectie.

Lucrurile nu stau bine defel cu Simone, a vomitat pe toate partile toata ziua si nu l-am mai vazut de dimineata. I-a dus Melanie niste orez sa manance dar a facut si febra 38 cu 5. Inca nu se stie daca vor putea pleca la drum dimineata.
Noi inghitim paracetamol si mancam strepsils si speram sa nu ne prinda raceala ori alte boli mai rele.

h1

Big Potala…

May 17, 2012

De dimineata am luat-o de la capat cu manastirile, stiam ca azi urmeaza sa vedem si palatul Potala, resedinta lui Dalai Lama cat se afla in Tibet.
Ne-au schimbat masina pentru ca prietenii nostri americani s-au plans ca nu e buna din cauza ca geamurile incep doar de la nivelul nasului si e greu sa vezi afara. Oarecum aveau dreptate. A venit alta masina dar bucuria a durat exact pana ne-am urcat in ea. Asta e putin mai spalata dar e exact acelasi tip de microbuz si arata la fel inauntru. ๐Ÿ™‚
Nu cred ca mai avem ce face, o sa ne aplecam cat traversam Tibetul ca sa vedem cat putem de bine.
Am inceput cu manastirea Drepung, aflata undeva la marginea orasului, o gramada de constructii asezate pe terase una deasupra celeilalte. Ca si celelalte, si asta e plina de statui, cutii si lighene cu bani si cazane unde ard lumanari si in care varsa credinciosii untul pe care-l aduc cu ei. In fiecare incapere este afisat un mesaj care spune cat trebuie platit ca sa faci poze acolo. In sala in care se aduna toti calugarii si sed pe saltele asezate in linie am platit 20 yuani (aproape 4 usd) ca sa pot filma si fotografia. Erau cativa calugari acolo, dintre care doi au golit lighenele cu bani si ii numarau. Localnicii care vin la rugaciune se plimba dintr-o incapere in alta sa-si lase untul la lumanari, ating fiecare colt de perete colorat sau statuie si mormaie binecunoscuta mantra.
Afara e plin de cersetori cu copii mici in brate…pare cunoscut, nu? Unii sunt destul de insistenti si tot striga in speranta ca macar te uiti la ei: ‘Hello! Hello!’. Am o gramada de pungute cu bomboane dar nu le luasem la mine ca mi-am zis ca-s pentru copiii din satele sarace din Tibet.

La 13 aveam programare la palatul Potala, se intra pe ore din cauza ca structura e de lemn si nu ar putea tine un numar nelimitat de vizitatori. Era tocmai bine timp ramas sa mancam ceva. Pana la restaurant Adi s-a relaxat in masina ori a adormit instant. ๐Ÿ˜€

Din nou ne-am dus la un restaurant cu specific local (inclusiv curatenia) spre disperarea lui Adi. ๐Ÿ™‚
De abia la 13:30 am ajuns la Potala, a cam strambat din nas omul de la intrare si si-a batut ceasul cu mana dar ne-a lasat inauntru. Am avut de urcat o gramada de scari pana la intrarea in cladire, se simte ca aerul e rarefiat, toti gafaiau pe scari la deal si cautau umbra. E o gramada de lume, palatul e un fel de Luvru ori Versailles al buddhismului.
Nu a fost voie sa fotografiem ori sa filmam nimic inauntru, am urcat si coborat o multime de scari de lemn, am traversat incaperi pline de statui care mai de care mai mari si mai impodobite, nu stiu cat ar lua sa clarific si sa asez in ordine informatiile despre toate personajele intalnite in manastirile buddhiste. La Potala sunt cateva incaperi in care au stat diversi Dalai Lama, de la al cincilea la al paisprezecelea, tronurile de pe care se adresau calugarilor ori altor musafiri, precum si mormintele lor sub forma de stupa poleite cu aur, in care se afla urnele cu cenusa ramasa dupa incinerare.
Peste toate, e o constructie imensa si spectaculoasa.
Iar atmosfera generala in Tibet e cea pe care o stim cu totii de dinainte de ’89.

Inainte de a ne intoarce la hotel am trecut pe o fabrica de covoare si alte obiecte de artizanat. Foarte frumoase dar pretul pe masura.
Dupa 2-3 ore de odihna am iesit sa mancam, l-am insotit toti pe Adi la un fast food gen KFC unde a mancat in sfarsit ceva. Ne-am mutat iar la un restaurant tibetan sa mancam si ceilalti si acolo am sfarsit ziua, in tot felul de discutii cu partenerii de grup.

Macelarie cu yak…

Nu am reusit azi toata ziua sa scriu pe blog din cauza conexiunii, dar sper sa ma ajute Cristina dupa ce vine de la scoala.
Maine e zi fara program, o sa pierdem vremea prin oras asteptand sa progresam cu aclimatizarea. Inca avem sange uscat prin nari.
Sambata dimineata pornim spre Everest!

Grupul de Istorie Alpinฤƒ (GIA)

Blogul celor interesaลฃi de istoria mersului pe munte: alpinism, drumeลฃie, cฤƒลฃฤƒrare, schi

Bergfรผhrerbuch

Poveศ™tile unui ghid montan