Dupa problemele intampinate la altitudine in Pamir, a venit vremea sa incercam din nou viata la inaltime, de data asta in Nepal.
Cu pandemia am avut timp cativa ani sa planificam tura spre Everest Base Camp.
Martie a venit, urma sa petrecem 3 saptamani in Nepal. Am ajuns in Kathmandu cu Qatar Airways, via Doha. La aeroport am fost intampinati de Krishna cu traditionalele ghirlande de flori. 🙂
Imediat ce am pornit cu masina spre hotelul din Thamel am remarcat ca nu pare sa fie vreo schimbare fata de acum 11 ani, cand am mai fost aici. Aceeasi agitatie, aceeasi circulatie aparent haotica, fara semne de circulatie, doar cu cate un politist in intersectiile mai mari.
Urma sa stam 2 zile in Kathmandu, inainte de plecare spre Everest Base Camp. Am facut turul monumentelor istorice si al templelor, am ascultat povestile tuturor zeitatilor hinduse si ale budhismului, am hoinarit pe strazile inghesuite din Thamel si imprejurimi.
A venit si dimineata zborului spre Lukla, principalul factor de stres la acel moment. 🙂 Avionul mic, pista scurta si in panta, zborul printre munti, “cel mai periculos aeroport din lume”, toate astea ne cam pun pe ganduri. Totusi, sa speram ca nu om fi noi cei mai ghinionisti. 🙂
La terminalul de zboruri interne din Kathmandu era prezenta agitatia traditionala inca de la ora 5, cu ghizii locali ingramadindu-se pe ghiseul de check-in, turistii cantarind apoi bagajele din cauza limitei de greutate impusa de avionul mic, imbarcarea cu un nod in gat si zambete de incurajare din partea insotitoarei de zbor.
Zborul a fost mult mai lin decat ne asteptam, doar cateva zguduituri atunci cand avionul a intrat in vanturile dintre munti si o aterizare fara probleme. Debarcarea se face in pas vioi, cei care plecau din Lukla erau deja la scara avionului care nu are timp de pierdut. Trebuie sa plece imediat inapoi spre Kathmandu, singurele ore in care se poate zbura sunt dimineata si incearca sa faca suficiente curse. Am scapat cu bine de data asta, mai aveam destul timp sa ne stresam pentru decolarea de la drumul inapoi. 🙂
Nu am pierdut prea mult timp in Lukla, doar cat am asteptat dupa bagajele care au ajuns ceva mai tarziu, cu un alt zbor. Tot aici ne-am intalnit cu porterii, baietii care urmau sa care bagajele grele, Amar si Mithra. Lukla este la peste 2800 m altitudine si de aici pornim spre Everest Base Camp.
In fiecare din urmatoarele zile urcam pana la 500m diferenta de nivel. De acum simteam tot mai mult efectul altitudinii, starea de oboseala permanenta, dureri de cap etc. Insa ne aclimatizam bine, pornim dimineata devreme si nu mergem mai mult de amiaza. In coloratul Namche Bazar, la 3500m, am ramas doua nopti. E bine ca rucsacii nu sunt grei, cel putin nu cei pe care ii ducem noi in spate, porterii cara mult mai mult. Pe langa cei care duc bagajelor celor care urca spre EBC, sunt foarte multi localnici care aprovizioneaza carand cu spatele toate satele de pe ruta. E incredibil cat de incarcati pot urca, unul pe langa care am trecut cara 107 KG. E un mod de viata aici, toata lumea cara cu spatele. Unii mai intreprinzatori au magari sau iaci (acestia apar doar mai sus insa si sunt peste tot, pasc pe toti versantii unde exista vreun fir de iarba).
Peisajul se schimba in fiecare zi, suntem tot mai aproape de varfurile de 7000-8000m, le vedem peste tot in jurul nostru (Ama Dablam, Lhotse, Pumori, Nuptse, Everest…). De la iarba trecem la bolovani, traversam pe poduri suspendate de nenumarate ori, mai si ninge din cand in cand. Undeva la peste 4500m altitudine trecem prin memorialul alpinistilor, un platou unde sunt mormintele multora dintre cei care au murit urcand pe munte, multi dintre ei pe Everest.
Noaptea e tot mai frig, cabanele in care dormim nu au niciun sistem de incalzire si nici vreo izolatie la pereti, in sala de mese exista o soba in mijloc, insa focul arde putin seara si mai defel dimineata. La Gorakshep, cel mai sus punct in care am dormit, 5200m, au fost -10 grade in camera. 🙂
Am ajuns destul de epuizati la Base Camp, am si sprintat in ultimele 2 ore sa depasim un grup mare de Sikh care ar fi ocupat toata privelistea. 🙂 Dimineata urmatoare trebuia sa incepem coborarea si sa mergem intr-o zi cat am urcat in alte trei venind la deal. Nu prea aveam timp de pierdut, trebuia sa prindem avionul din Lukla la data stabilita astfel incat am mers mult mai multe ore in fiecare zi decat o facusem la urcare. Am constatat ca suntem foarte obositi, orice panta sau bucata de poteca la deal ne punea deja probleme.
Pana la urma am ajuns in Lukla, am supravietuit si decolarii periculoase si ne-am intors in Kathmandu, direct la o reuniune la familia lui Krishna. Dupa alte doua zile in capitala Nepalului, am ajuns acasa cu cateva kg in minus dar incarcati cu multe alte tone de elemente nepalpabile. 🙂
Mult mai multe imagini, de pe intreg traseul, se pot vedea mai jos si ilustreaza mult mai bine urcarea spre EBC, fara sa poata transmite insa efectele altitudinii. 🙂
High A(l)titude 