High A(l)titude

Dupa un zbor cu destule zguduieli de deasupra muntilor Himalaya am aterizat pe aeroportul din capitala Tibetului.
Ne-au preluat chinezii, mult mai organizati si mai ordonati. Cand am crezut ca am terminat cu controalele, am recuperat bagajele si ne indreptam spre iesire au cerut sa deschidem rucsacii si sa scoatem…cartile. Alea de citit, cele de joc nu ii interesau. Nu am inteles pe moment ce-i cu asta dar la masa de alaturi le confiscau unor americani o carte despre Tibet. Pentru ca scrie de Dalai Lama. Degeaba a incercat omul sa spuna ca nu i se pare normal ori chiar sa rupa pagina unde scrie si sa-i dea cartea. Acel material nu trece! Mi-a revenit amintirea comunismului…aici nu e o amintire.

Am dat si de ghid, un baietan destul de plictisit, si de ceilalti din grup. Pana la urma mai sunt doar doi cu care calatorim, un italian si o austriaca ce locuiesc in SUA.
Lhasa e la o ora departare de aeroport, de data asta pe autostrada. Terenul e sterp si muntos dar pe alocuri sunt pete verzi unde au plantat chinezii braduti sau alti pomi ori plante.

Am intrat in oras, chiar arata a oras! E curatenie si arata a civilizatie, departe de nebunia si mizeria din Nepal. Din masina am vazut si palatul Potala, resedinta lui Dalai Lama cand se afla in Tibet. Dupa o scurta oprire la hotel am iesit sa schimbam bani si sa mancam. Unde credeti ca ne-a dus ghidul sa schimbam yuani (cam 6 la 1 dolar) pentru ca erau inchise deja bancile? La un colt de strada la prietenii lui valutisti 😀
Americanii nostri s-au simtit cam foarte inconfortabil cu asta asa ca am renuntat si au scos ei yuani de la bancomat pana maine cand mergem la banca.

Plimbandu-ne pe strazi am vazut ca e plin de soldati care se deplaseaza cate cinci, uneori intr-un pas de semidefilare. Nu e permis sa-i fotografiem. Doi erau cu camere de filmat pe acoperisul de langa terasa unde am mancat. Probabil localnicii trebuie sa vada permanent cata grija li se poarta…
Ne-am invartit si pe stradutele din spatele celor principale. Aici tarabele sunt intinse si se vand si repara de toate in stil nepalez…si rromanesc. 🙂 Carnea de yak e peste tot, atat la restaurant in meniu cat si in magazine, deshidratata si ambalata in pungi vidate. Inca nu am gustat dar si maine e o zi. 🙂

Ne simtim cam ametiti, altitudinea la care am ajuns asa brusc e de 3700 m si chiar ne afecteaza. Sa vedem cum dormim si cum e zilele urmatoare.

Potala Palace

Hello, binecuvantat fie divinul din tine!
Cu accent pe ultima silaba, cam asa suna salutul nepalezilor.

Dupa ce am zacut 6 ore pe aeroport in Bahrain in mijlocul lumii arabe am ajuns in sfarsit in Nepal. Au fost suficiente cateva ore in mijlocul lor ca sa realizam ca arabii sunt cu totul alta lume. Majoritatea imbracati cu cearceafuri albe, mai curate sau mai murdare, dupa posibilitatile fiecaruia probabil, cu nevestele impachetate in haine negre, misunau incaltati in slapi ori zaceau desculti pe si pe sub scaunele aeroportului…

Tranzit Bahrain…

Am mai zburat 5 ore spre Est, in harta afisata pe monitoarele avionului era permanent afisata, pe langa traiectoria avionului, directia si distanta la care se afla Mecca. Ca sa nu fie probleme de orientare pt oricine vrea sa se roage cu fata in partea in care trebuie…
Dupa aterizare si formalitatile pt viza am iesit din aeroport sa cautam persoana care trebuia sa ne astepte. Nu era acolo si am avut ocazia cateva minute sa vedem cum soldati cu niste arme lungi cat ei se plimbau amenintator in jurul terminalului. Nu aveam voie sa stam degeaba pe trotuar, a trebui sa intram pana cand am dat si de ghidul care a zis ca a fost derutat de nu stiu ce orare de zbor. O multime de bruneti se agitau in zona aeroportului oferind fiecare taxi, cazare si mai cine stie ce. Ne-am urcat si noi in masina si soferul s-a avantat in jungla strazilor. Se merge pe stanga ca si regula de baza, in rest pare sa nu existe nici o regula. Toata lumea claxoneaza, sunt multe motociclete si scutere care se strecoara mai usor prin nebunia de pe strada. Nu am vazut decat o intersectie cu un politist, semafoare nu, nimeni nu semnalizeaza. Mai sunt pietonii si chiar vacile si viteii care isi cauta si ei drumul tot pe aceleasi strazi.
Cred ca mi-e plina mintea de prejudecati si incerc sa ma scap de ele insa zona Dedeman din Alba e lux pe langa cum stau lucrurile aici.
Semnal la telefon nu este, spune ghidul ca dureaza si doua zile uneori pana se conecteaza…poate voi putea incarca ceva pe blog de la receptia hotelului, exista doua calculatoare acolo pentru oaspeti.
Deocamdata sforaim unii dintre noi, altii scriu pe telefon 🙂

Din masina…

…

Semnal la telefon tot n-am capatat dar m-am conectat la reteaua wi-fi a hotelului, bine ca exista si asta. Nu pot vorbi dar pot scrie.
Curentul s-a luat, am aflat ca se ia 12 ore pe zi, 6 ziua si 6 noaptea, nu are suficienta putere sistemul lor energetic. Nici nu are cum sa aiba…somajul e 66%.
Am mancat mancare traditionala, seamana cu aia indiana, orez si chestii picante si uleioase pe care ghidul le-a halit in modul traditional dar gretos – cu mana prin blide adica. 12 dolari pentru 3 persoane.

Papa traditionala…

Am umblat apoi cateva ore prin oras si pe la cateva temple, unul plin de maimute. E o mizerie si aglomeratie de nedescris, nu stiu cat am putut surprinde in pozele facute cu telefonul, mai multe am facut cu aparatul, o sa mai rafinez eu paginile si imaginile dupa ce ne intoarcem.
Imaginati-va un card nesfarsit de motorete, scutere si masini trecand claxonand printre oameni pe stradute inguste cat holul vostru de acasa.

Altfel, ne-a dat ghidul o multime de informatii despre zeii si stramosii locurilor, nu am putut inregistra nici o mica parte: Buddha, Shiva, Vishnu si chiar Hanuman, zeul maimuta. La ora locala 16 am intrat intr-un templu-palat unde s-a aratat la geam Kumari, zeita in viata, o fetita de 6 ani descendenta din vechea familie regala. Dupa ce creste o alta ii va lua locul, dupa o alegere atenta. Isi traieste viata in incaperile alea si nu se marita ca sacrificiu pentru nu stiu care zeita. Poze nu a fost voie sa facem.
Cred ca prea mult timp acorda venerarii zeilor in loc sa puna mana mai serios sa faca ceva concret ca sa progreseze. In fata cladirii politiei este o statuie imensa a zeului adevarului si e o practica obisnuita sa duca infactorii acolo sa-i sperie si sa-i determine sa marturiseasca. Banuiesc ca multe alte lucruri merg la fel pe aici.

Calendarul traditional din Nepal se afla cu 56 de ani inainte…asa ca suntem acum in anul 2068.
Namaste! Salutari din viitor!

Rugaciune…

Templul maimutelor…

Am ajuns deja pe Everest…sau langa el! 😀

Eveberest!

Am ajuns abia la Frankfurt, aici avem o escala de 3 ore, urmeaza una si mai si de 6 ore in Bahrain.

Ieri, cand am facut bagajele, nu am gasit un briceag multifunctional pe care-l primisem de ziua mea. Am primit doua si pe ambele voiam sa le iau cu mine…am gasit doar unul, pe cel care-l aveam in rucsac atunci cand ne-am pierdut pe munte de 1 mai nu l-am mai gasit. Asa ca am pus doar un briceag. In bagajul de cala, asa cum e regulamentar.

Am dormit 3 ore la hotel langa aeroport in Budapesta, inainte de 4 eram gata ca venea taxiul sa ne duca la terminal. Avionul pleca la 6.
Ne-am scapat cu destula greutate de rucsacii mari, a tot procesat fata de la check-in zborurile si rutele pana ne-a dat in sfarsit biletele de imbarcare. Am pornit apoi sa zburdam despovarati si fericiti doar cu rucsacii mici. La hotel i-am spus lui Adi sa nu-si puna cosmeticele, ori ce substante mai foloseste el, in bagajul de mana. N-a ascultat.
Am intrat fiecare pe cate o linie de verificare si eu eram mai atent la el sa vedem ce va face cu lichidele cand vad ca rucsacul meu e deviat pe alta banda dupa ce a iesit din scanner. Il intreb pe ala care manevra daca e totul ok. ‘No, it’s not ok!’
Va trebui sa-mi verifice bagajul. Atunci m-a ajuns revelatia. Briceagul, futui! M-am dus spasit spre ala inca sperand ca o fi altceva. Am vrut sa-l ajut sa-mi scoata din rucsac insa mi-a zis ca el controleaza, sa-mi iau mainile 🙂
Dupa ce scos cam tot l-am intrebat ce nu e in regula si mi-a aratat pe scanner. Ce sa vezi? Briceagul meu multifunctional cu lama ascutita, patent, fierastrau si pila se lafaia pe undeva pe acolo. Deja m-am vazut la interogatoriu si ma gandeam ca nu mai plec nicaieri.
L-a scos si mi-l arata triumfator parca sa pricep ce arma periculoasa a descoperit…m-am apucat sa-i explic ca a ramas acolo din greseala si nu am stiut de el. A fost rezonabil totusi si mi-a zis ca nu ma pot duce cu el mai departe 😀 Bineeee, da’ nu ma arestezi?!!?
A trebuit sa las unealta acolo, imi pare rau Cristi si Cristina, o sa iau altul sa-l inlocuiesc 😦
Pana mi-am inghesuit lucrurile inapoi in rucsac a aparut altul care invartea briceagul in mana si m-a intrebat cum procedez. Cum draq sa mai procedez? Va trebui sa-l las aici! A parut satisfacut, cred ca si-a gasit multifunctionalul meu alt stapan 😦
Intre timp am inceput sa-l aud si pe Adi cum se plange ca i-au confiscat substantele parfumate 😀

Am fost vamuiti se pare, pentru mine cel putin cred ca putea fi mai rau si sa se termine toata excursia inainte de a incepe.

Bagajele cele mari le-am vazut pe geam urcand in avion la Budapesta, sa speram ca ajung pana la destinatie.

Bagajele vin…

Fum in cusca

Neata, am creat blogul acum cateva minute in ideea de a putea scrie cate ceva uneori, mai ales saptamanile urmatoare cand vom fi departe departe… De asemenea am vrut sa testez aplicatia WordPress pt Blackberry.
Nu mi-a placut niciodata sa fac publice unele lucruri sau sa fac si sa spun ceva pentru ca ‘asa e frumos’ etc. Insa cred ca asta ar fi o metoda de a impartasi anumite experiente si intamplari…ori chiar ganduri:)
Mereu am vrut sa scriu o carte…bineinteles ca m-am invartit mult in jurul ideii de a scrie una legata de programare, ca doar aia stiam sa fac cel mai bine…acum nu mai stiu ce fac cel mai bine :))
Asa ca scriem pe blog, deocamdata suficient pentru un test. Sper sa functioneze si sa avem semnal macar uneori in Tibet…chiar nu stiu ce ne asteapta acolo dar sunt nerabdator sa aflu. Si cine mai vrea sa stie va putea citi aici cate ceva, doar sa pot scrie…