High A(l)titude

Intr-o vara plina de evenimente si in care serbarile intalnirii de 25 de ani au tinut 2 saptamani (chiar ca-n povesti 🙂 ), am rupt cateva zile pentru o tura pe creasta Fagarasului.

Trebuia sa fie o tura de 4 zile, men only 🙂 , insa si-au manifestat intentia si cateva colege. Spre binele lor, dupa cum aveam sa concluzionam mai tarziu, au renuntat din diverse motive si am ramas doar 3 care am pornit la deal. Planul era sa traversam creasta de la est la vest, cu dormit la cort sau la refugii, intai sub Moldoveanu la refugiul Vistea Mare, apoi la lacul Capra si, in ultima noapte, la lacul Caltun sau cabana Negoiu.

Ploua de cateva zile si prognoza nu arata prea bine. Pe drumul pe care am inceput sa urcam curgeau siroaiele si curand au aparut si traversari ale raului care nu mai erau prea usor de facut. Nici prea cald nu era in padure.

Mai pe podete, pe busteni, pe bolovani sau prin apa in chiloti si cu bocancii de gat, am reusit sa ajungem la refugiul Valea Vistei. Ploua incet dar inca nu eram foarte uzi, bocancii nu luasera apa chiar de tot, asa ca, dupa o pauza, am reluat urcusul.

Am iesit din padure si era ceata,  ploua insistent, tot asa urcam si noi, pana ne-au inconjurat niste caini ciobanesti aparuti de nicaieri. Sau din ceata, ca aia ne inconjura. Ciobanii au fost destul de prompti si s-au apropiat relativ repede sa-i potoleasca. Stateau zgribuliti sub niste folii de plastic pe post de impermeabil. Dupa ce le-am dat cate o gura de tuica sa se incalzeasca, au inceput sa insiste sa ne ducem inapoi  🙂 . Ploua tot mai tare si ei se lamentau tot mai abitir pe masura ce mai beau din tuica: “Nu va duceti acum pe creasta! E dezastru, uitati cum bate aici vantul, acolo nici nu poti sta in picioare! Sa nu va duceeeeti! ” 🙂 Si tot asa. Oricum, pana am stat acolo de povesti, vremea se strica vizibil, mai aveam vreo 2-3 ore pana la refugiul din creasta dar vantul era tot mai tare, vizibilitatea aproape de zero si ploaia din ce in ce mai intensa. Ni se schimbau toate planurile daca nu reuseam sa ajungem la locurile planificate de popas, dar a trebuit sa admitem ca nu mai e de mers in acele conditii si ar fi bine sa ne intoarcem la refugiu.

Ne-am intors, plouati, si la propriu si la figurat, bocancii erau plini de apa deja de la mlastinile aparute in iarba de la ploaie. Refugiul se prezinta in conditii bune, nu mai era nimeni acolo. Era inca devreme, nu era nici ora 17, dar am intrat in sacii de dormit, am incalzit apa si am baut cate un Fervex, dupa care am dormit tun pana a doua zi dimineata, cu o mica pauza cand ne-am trezit sa mai mancam o proteina (tot felul de carnati subtiri, fiecare avea la el cateva feluri). Dimineata aveam ochii lipiti, ne-am trezit destul de tarziu, am sarit in bocancii la fel de uzi ca seara si am pornit din nou spre creasta pe care o admiram de jos prin toate partile corpului :-).

Ciobanii erau tot acolo, ne-au intampinat cu “Cam tarziu veniti!”, le-am lasat sticla de tuica si am reluat urcusul de unde il lasasem cu o zi inainte. Vremea nu arata rau, dar nici bine, era ceva vizibilitate cand am ajuns in Portita Vistei.

Odata ajunsi pe creasta, s-au schimbat lucrurile. Eram in nori, era frig, vantul batea tare de ne lua de pe picioare uneori. Macar nu mai ploua…

In conditiile astea, am recalculat traseul si urma sa urcam Vf. Moldoveanu apoi sa mergem spre cabana Podragu. Pierdusem o zi, nu mai prea aveam cum sa ajungem la Negoiu in timp util. Poteca trece peste Vistea Mare (al treilea varf din Romania, 2527 m). Aici am intalnit primul grup de turisti, niste ucraineeni. Erau asa suparati pe vreme ca nici n-au mai mers pe Moldoveanu. Am lasat rucsacii pe Vistea Mare si ne-am dus pe Moldoveanu. Acolo am fost intampinati de cineva care era pierdut/a in ceata  🙂 .

Ne-am pozat, am semnat in cartea de varf,  ne-am intors pe Vistea Mare si ne-am continuat drumul spre Podragu in aceleasi conditii, ca magarii in ceata. De cabana am dat pur si simplu cu capul, nici n-am vazut cand ne-am apropiat. Erau acolo cativa turisti, aproape nici unul roman, doar 3 studenti demoralizati care incercau sa ajunga pe Moldoveanu, fiind prima oara cand urcau pe munte. In rest, un grup de bulgari, niste nemti si 2 israelience. Toti am dormit intr-un dormitor cu 2o de paturi.

Ca urmare, in loc sa fim deja langa Balea, la lacul Capra, noi eram cu o zi intarziere. Macar am avut parte de ciorba calda si de bere. 🙂 A doua zi am plecat, in aceleasi conditii de frig si ceata. Mergeam pe creasta si nu vedeam nimic in jur. Abia in a doua parte a zilei s-au mai imprastiat norii si am putut vedea pe unde trecem. Am intalnit foarte putini turisti, majoritatea straini. Israeliencele plecasera si ele cam in acelasi timp cu noi si ne-am tot depasit reciproc in cateva randuri. Dupa urcusuri si coborasuri repetate am ajuns la lacul Capra, cel mai frumos loc unde poti pune cortul in Fagaras, dupa parerea mea. Doar ca noi am carat cortul degeaba. Pe drum am deranjat doar doua capre negre care se uitau curioase la noi de dupa stanci.

Din fericire, ceata se mai risipise si macar aici ne-am putut bucura de ce vedem in jur. Cat am stat la lacul Capra am organizat transportul spre casa de la Balea. A trebui sa renuntam la Negoiu de data asta, insa ne vom intoarce  🙂 .

Cand vremea a inceput sa se corecteze noi a trebuit sa plecam, din pacate. Insa ne asteptau alte evenimente, alt munte in aceeasi saptamana. Urma sa urcam in Parang intr-un grup mult mai numeros, sa vedem lacul Calcescu, un alt loc spectaculos din muntii nostri.

Hai Romania!