Training day(s)

March 6, 2013

E bine stiut ca nu poti face ceva bine daca nu te pregatesti in prealabil si nu exersezi.
Asta e si mai valabil pentru urcatul pe munti…pentru alpinism. Nu poti urca pe munti inzapeziti daca nu ai idee despre cat de pregatit trebuie sa fii, cum sa limitezi riscurile, de ce echipament e nevoie si cum sa procedezi in orice situatie.
Cu astea in minte am abordat stagiul de alpinism din Bucegi, organizat de http://www.rucksack.ro .

Grupul s-a reunit in gara Busteni la mijlocul saptamanii. Din 11 cati se anuntasera s-au mai prezentat 8. Plus Marian,
instructorul, si Radu, secundul de instructor. 😀
Am lasat masinile la Gura Diham si am luat-o la deal pe poteca spre cabana Diham. Am urcat prin zapada cam 2 ceasuri si am dat de o cabana cufundata in liniste. Doar temporar, dupa cum aveam sa aflam spre sfarsitul saptamanii cand avea sa fie invadata cei de la spritz club.

Programa era clar stabilita si o cunosteam cu totii, dupa cum era stabilit si ca in stagiu nu se consuma defel bauturi alcoolice…nici macar o bere! In scurt timp a devenit limpede de ce, lectiile teoretice durau pana la 12 noaptea si ochii ni se inchideau oricum de la oboseala adunata peste zi, o bere ar fi accelerat simptomele astea. 😀
Ne-am instalat rapid in camere, am mancat si ne-am apucat de treaba. In prima zi doar parte teoretica, prezentarea echipamentului, impartirea lui etc…
Urmatoarele 3 zile au fost pline. Dimineata ne deplasam la locul exercitiilor, undeva sub creasta, iar seara ne intorceam pe intuneric. Dupa pauza de cina continuam cu partea teoretica. Ce anume s-a invatat/exersat se gaseste in programa de pe site-ul rucsack si cate o mostra e vizibila in pozele care urmeaza.
O zi putin diferita a fost cea de sambata, a treia zi, cand din cauza vremii nu am mai urcat si am facut exercitiile in jurul cabanei.
Tocmai bine ca sa vedem cum incep sa soseasca grupuri grupulete care au ocupat rapid locurile din cabana. Iar seara ne-au aratat de ce
au venit. Pe fiecare etaj era cate un “concert”, nici nu aveai loc sa pasesti pe scari din cauza aglomeratiei. Nu am avut ocazia sa vad si eu doi indivizi care se sprijina cap in cap catre dimineata si unul il interpeleaza pe celalalt: spune-mi ce simti! 😀
Sunt total de acord cu Marian in privinta asta, la cabane ar trebui sa stea doar cei care urca pe munte. De baut se poate bea si mai la vale.

Trecand peste asta, in fiecare ora am avut ceva de invatat. Cu cat afli mai multe cu atat realizezi cate nu stii si de cat de multa pregatire si experienta ai nevoie.

Duminica la amiaza am coborat si ne-am despartit in aceeasi parcare de la Gura Diham de unde am pornit cu cateva zile in urma.

Una dintre concluziile acestor zile este ca Marian este un profesionist adevarat de la care ai ce invata si va recomand tuturor celor pasionati de urcatul pe munti sa participati la astfel de stagii. Pe langa ceea ce se invata e si o ocazie de a cunoaste oameni care impartasesc aceleasi preocupari/pasiuni legate de munte si alpinism.

In pozele care urmeaza puteti vedea o parte din toate activitatile/exercitiile la care am participat.

De la geamul camerei…

Introducere…

Zeci de noduri, si numele lor e greu de tinut minte, darmite felul in care se fac. 😀
Aici trebuie exersat permanent.

Echipament insiruit peste tot.

Am scos nasul la aer…

…si am pornit.

Bine c-a trecut avalansa inaintea noastra.

Urcatul pe panta de zapada cu coltari si piolet.

Ne pregatim de franarea cu pioletul.

Se opreste oare?!?! 😀

Asta-i pozitia cea mai complicata…tre sa te poti misca din abdomen…sau din buric 😀

De aici coboram in rapel…

Panta se mareste!

Spectaculos, nu?

La vale e si mai greu, nu e voie sa-ti pierzi concentrarea ca aluneci cu usurinta. Daca se intampla asta toti ceilalti legati in coarda sunt pe burta si franeaza.

Ca sa fie mai palpitant, pe langa noi se scurgea un pui de avalansa, praful de zapada viscolit de pe creasta curgea la vale. “Miros” de avalansa…din fericire doar atat…